România a intrat începând de duminică 31 martie în Schengen, însă doar parțial: cu frontierele aeriene și maritime. Asta simplifică puțin viața oamenilor care călătoresc spre una dintre țările Schengen, pentru că nu vor mai fi nevoiți să stea la cozile pentru controlul de frontieră, pe aeroporturile de plecare sau sosire.
Oficialii Ministerului de Interne (MAI) au avertizat însă că în România vor exista controale aleatorii. Nu se schimbă nimic pentru cei care călătoresc terestru spre statele Schengen, acesta fiind de fapt cel mai important aspect al „spațiului european fără frontiere interne”, de care românii nu vor beneficia însă, deoarece Austria se opune în continuare aderării țării noastre și Bulgariei.
Principala schimbare care îi interesează pe români este că, începând de duminică 31 martie, persoanele care călătoresc către sau dinspre destinaţii din statele membre Schengen nu vor mai trebui să treacă prin controlul de frontieră.
Regulile se aplică în toate cele 17 aeroporturi şi 4 porturi maritime - cele situate în judeţul Constanţa.
Concret, persoanele care intră în terminal, după ce parcurg procedura de control la securitate, nu vor mai fi supuse controlului la frontieră aşa cum se întâmpla până acum. Pasagerii vor merge direct către porţile de îmbarcare.
O observație importantă. Oficialii MAI au subliniat că în tot acest timp vor fi făcute controale aleatorii pentru depistarea celor care au acte false de călătorie, a persoanelor urmărite sau a celor care au interdicţia de a părăsi ţara.
Evident, ca până acum, operatorii aerieni vor cere călătorilor să prezinte documentele de călătorie - pașaport sau carte de identitate.
Regulile sunt valabile și pentru cei care se întorc din statele Schengen în România. Cetăţenii care vin în România din Spaţiul Schengen, după debarcare, nu vor mai fi controlaţi aşa cum s-a întâmplat până acum la ghişee.
Tot într-un mod aleatoriu, pot fi verificaţi însă de echipele de Poliţie şi Jandarmerie, au spus reprezentanții MAI.
Pentru a simplifica interacţiunea cu cetăţenii şi a reduce timpul de verificare, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne s-a îmbunătăţit mecanismul de control prin dotarea personalului cu sisteme de scanare, de verificare a actelor într-o formă digitală şi sisteme care pot fi folosite în deplasare, mobil, au spus oficialii MAI.
Aceste dispozitive pot fi folosite în parcarea aeroportului, în zona de intrare în terminal sau în zona de îmbarcare către porţi.
În ceea ce priveşte cetăţenii români minori, ca în cazul adulţilor, aceştia nu vor mai efectua controlul de frontieră şi vor merge, de asemenea, direct către poarta de îmbarcare. Ei nu vor avea nevoie de niciun aviz suplimentar, putând să călătorească în spaţiul Schengen cu aceleaşi documente ca până în prezent.
Pentru a verifica dacă cetăţenii români minori şi însoţitorii acestora sunt în posesia documentelor necesare, poliţiştii de frontieră pot face verificări aleatorii în incinta aeroportului. „Dacă se constată că aceştia nu sunt în posesia lor, nu li se va permite ieşirea din ţară”, au spus oficialii MAI.
Însoţitorii minorilor, alţii decât părinţii sau reprezentantul legal, nu mai sunt obligaţi să prezinte certificatul de cazier judiciar în format fizic, acesta fiind consultat electronic de poliţistul de frontieră.
„Însă, dacă poliţistul de frontieră constată că însoţitorul minorului a săvârşit anumite infracţiuni prevăzute de lege, acestuia nu i se va permite ieşirea din ţară cu minorul”, au declarat oficialii MAI.
Este vorba despre următoarele infracţiuni: omor; infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale; infracţiuni privitoare la traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile; lipsire de libertate în mod ilegal; infracţiuni privind traficul de droguri sau precursori; trafic de ţesuturi sau organe umane; infracţiuni de terorism.