Restricții de circulație în Cluj în contextul modernizării malurilor Someșului

Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea a anunțat că vor exista restricții de circulație pe două străzi clujene în contextul modernizării malurilor Someșului.

„Începând de luni, 6 iunie 2022, circulația pe străzile Gavril Muzicescu (cu sensul de deplasare dinspre str. Giuseppe Garibaldi spre Bulevardul 1 Decembrie 1918) și Sigismund Toduță (cu sensul de deplasare dinspre str. Gavril Muzicescu spre Bulevardul 1 Decembrie 1918) va fi restricționată.

Aceste restricții sunt necesare în contextul lucrărilor care se desfășoară în zonă în cadrul proiectului cu finanțarea europeană ”Revitalizarea culoarului de mobilitate nemotorizată aferent Someșului. Modernizarea și extinderea infrastructurii pietonale și ciclistice pe malurile râului”.

Pentru început, pe străzile menționate vor fi executate lucrări de reabilitare a rețelelor de utilități”, a anunțat Tarcea, pe pagina de Facebook.

Obiectivul de investiții se întinde pe o suprafață de aproximativ 146.500 mp și cuprinde malurile intravilane ale Someșului în zona străzilor Paul Ioan, 1 Decembrie 1918, Plopilor, Gavril Muzicescu, Sigismund Toduță, Splaiul Independenței, Mamaia, Dragalina, precum și în zona adiacentă parcurilor Rozelor și Iuliu Hațieganu.

Execuția lucrărilor se realizează secvențial, pe tronsoane succesive, de la vest spre est, pe cele două maluri.