Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele patru săptămâni.
Potrivit prognozei anunţate vineri de ANM, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în prima parte a lunii noiembrie.
Săptămâna 25.10.2021 – 01.11.2021
Cu excepţia regiunilor nord-estice, unde valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, temperaturile medii se vor situa sub cele specifice acestei perioade.
Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în zonele montane.
Săptămâna 01.11.2021 – 08.11.2021
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, în toate regiunile, dar cu o abatere termică pozitivă uşor mai accentuată în cele nord-estice şi la munte.
Cantităţile de precipitaţii vor avea o tendinţă deficitară în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile sudice şi sud-estice.
Săptămâna 08.11.2021 – 15.11.2021
Temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României.
Regimul pluviometric va fi local deficitar în regiunile sud-estice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.
Săptămâna 15.11.2021 – 22.11.2021
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, la nivelul întregii ţări.
Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor avea o tendinţă deficitară în regiunile sudice şi sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.