Producţia naţională de filme pentru marele ecran a cuprins peste 50 de filme în 2022

Producţia naţională de filme pentru marele ecran a cuprins 56 de filme anul trecut, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică.

Reţeaua cinematografică a cuprins 95 de unităţi cinematografice, care au dispus de 453 săli de cinema cu un total de 79.800 locuri. În condiţiile eliminării restricţiilor cauzate de criza sanitară, în anul 2022 au fost distribuite în cinematografe 1087 filme, vizionate de 11,2 milioane spectatori (faţă de 4,7 milioane spectatori în anul 2021).

În anul 2022, programul de emisie al staţiilor de televiziune publice a fost de 49.200 ore-program emisie, iar cel al staţiilor de radio publice de 177.900 ore program.

În anul 2022, au funcţionat 320 posturi de televiziune private şi 593 de posturi private de radio.