În vederea aplicării Instrucțiunii, nr.2503/19.11.20021, emisă de către Ministerul Sănătății, privind aprobarea procedurii de administrare a testelor rapide antigen non-invazive, efectuate din proba de salivă, Inspectoratul Școalar Județean Cluj a distribuit reprezentanților desemnați de către unitățile de învățământ preuniversitar de stat și privat, din județul Cluj, 228.500 de teste, în vederea testării periodice, cu teste antigen rapide, a elevilor și angajaților.
Pentru testarea propriu-zisă a elevilor conducerea unităților de învățământ decide modalitatea de efectuare periodică, în prima și a patra zi lucrătoare a săptămânii, în conformitate cu prevederilor Anexei 1 la Instrucțiunea Ministerului Sănătății.
„Doresc să mulțumesc reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Cluj, care au adus testele la Cluj, pentru excelenta colaborare și, de asemenea, directorilor unităților deînvățământ, care au înțeles cât este de important ca, joi, după revenirea la școală, elevii să aibă acces la teste și, în acest scop, au desemnat persoane pentru a le ridica azi de la Inspectoratul Școlar Județean Cluj. Consider că este foarte importantă comunicarea cu cadrele didactice, dar mai ales cu părinții elevilor noștri pentru ca testarea elevilor să se efectueze periodic și elevii care vor fi identificați pozitivi să rămână în izolare în timp util, pentru a putea preîntâmpina transmiterea virusului”, a declarat Inspectorul Şcolar General al Inspectoratului Școlar Județean Cluj, Marinela Marc.