Prima dezbatere regională privind progresul în implementarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030 are loc la Cluj

Prima dezbatere regională privind progresul în implementarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030 are loc la Cluj-Napoca, astăzi, 03 noiembrie 2022.

Aceasta este organizată de către Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din Guvernul României, în cadrul proiectului „România durabilă - dezvoltarea cadrului strategic și instituțional pentru implementarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă a României 2030” cod SIPOCA 613 mySMIS 127545. 

În deschiderea evenimentului au luat cuvântul László BORBÉLY, consilierul Prim-Ministrului pe dezvoltare durabilă, primarul Municipiului Cluj-Napoca, Emil BOC, reprezentanți ai Instituției Prefectului și Consiliului Județean.

“Lucrurile care sunt lăsate la întâmplare nu produc rezultate. Pot temporar sau accidental să aducă unele beneficii. Dacă dorim să avem pe termen mediu şi lung un viitor, doar aşa se poate construi, pe baza unei strategii. Până la urmă legătura dintre această strategie de dezvoltare durabilă şi viaţa de zi cu zi este directă. Cum putem să ne menţinem resursa umană acasă? Resursa umană este cea mai importantă resursă pe care România o are. Această stratagie creează condiţiile ca ţara să îşi utilizeze această resursă umană. La Cluj, în această direcţie, încercăm de multă vreme această politică. La Cluj punem accentul pe educaţie şi pe calitatea vieţii şi pe salarii”, a declarat Emil Boc, în cadrul deschiderii dezbaterii.

Elementul central al conferinței este prezentarea Planului Național de Acțiune pentru implementarea SNDDR 2030 (PNA), recent adoptat prin H.G. nr. 754/2022, realizat de către Secretariatul General al Guvernului prin Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, după multiple consultări cu reprezentanți ai instituțiilor publice, cu reprezentanți din mediul academic, institute naționale de cercetare–dezvoltare, mediul de afaceri, organizații de tineret, societatea civilă și reprezentanți ai partenerilor sociali.

Obictivele de dezvoltare durabilă:

  • Fără sărăcie;
  • Zero foame;
  • Sănătate şi stare de bine;
  • Educaţie de calitate;
  • Egalitate de gen;
  • Apă curată şi igienă;
  • Energie accesibilă şi curată;
  • Muncă decentă şi creştere economică;
  • Industrie, inovaţie şi infrastructură;
  • Inegalităţi reduse;
  • Oraşe şi comunităţi durabile;
  • Consum şi producţie responsabile;
  • Acţiunea asupra climei;
  • Viaţa sub apă;
  • Viaţa pe pământ;
  • Pace, justiţie şi instituţii puternice;
  • Parteneraite pentru obiective.