„Vineri, 15 ianuarie, începe a doua etapă în care e prevăzută vaccinarea, de exemplu, a personalului din învățământ, persoanelor peste 65 de ani, a persoanelor cu comorbidități, a celor peste 65 de ani și a personalului numit esențial, de exemplu Administrația Prezidențială, Guvernului așa mai departe. Pentru a marca debutul, eu mă voi vaccina public vineri, pe 15 ianuarie”, a declarat președintele Klaus Iohannis.
De asemenea, amintim faptul că sâmbătă urmează să se vaccineze și premierul Florin Cîțu, alături de membrii Executivului.
„Tocmai m-am vaccinat. Este o procedură simplă, nu doare și vreau să subliniez, acest vaccin este simplu și eficient și recomand tuturor vaccinarea. Vaccinarea, împreună cu respectarea măsurilor de restricţie, ne vor scoate din pandemie”, a mai declarat Iohannis după vaccinare.