Preoţii şi rudele pacienţilor cu Covid-19 vor putea intra în secţia ATI

 

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu a anunţat faptul că, preoţii vor putea intra în secţia ATI.

"Ordinul de ministru este în lucru în acest moment. (...) Va conţine toate modificările care au fost solicitate de către reprezentanţii cultelor. Va conţine de asemenea câteva modificări, câteva reglementări suplimentare pe care Ministerul Sănătăţii le consideră necesare. Vorbim despre măsuri de protecţie. (...) O reglementare valabilă de aproape un an de zile. Este vorba despre protejarea sănătăţii oamenilor şi anume a celor care sunt implicaţi direct în tot ce întâmplă înainte de înmormântare şi în timpul înmormântărilor. Toate solicitările cultelor vor fi incluse în noua formă a ordinului şi vor fi de asemenea câteva reguli care trebuie respectate. Vorbim despre accesul preotului în spital, respectiv al pastorului în spital la pacienţii care au nevoie", a spus Ministrul Sănătăţii.

De asemenea, Vlad Voiculescu a mai precizat că şi rudele pacienţilor infectaţi cu Covid-19 vor avea acces.

"De asemenea, faţă de solicitările cultelor avem în vedere lucrul acesta şi pentru aparţinători, cu respectarea unor reguli foarte stricte. Credem că este bine ca pacienţii care au nevoie de susţinere să o primească atât din partea reprezentanţilor cultelor, cât şi din partea unui aparţinător. (...) Mai departe, pentru cei care vor să îşi ia adio de la cei dragi încercăm să facem în aşa fel încât în condiţii de siguranţă acest lucru să fie posibil", a precizat Vlad Voiculescu.