Premierul României: Nu vom interveni pentru a plafona preţurile la energie. Avem nevoie de independenţă energetică

Premierul Florin Cîţu a declarat, marţi, 31 septembrie, faptul că preţurile la energie nu vor fi plafonate.

"Există o îngrijorare în spaţiul public care se accentuează în ceea ce priveşte preţurile la energie, în special pentru că vine sezonul de iarnă - plata facturilor - şi atunci trebuie să venim cu soluţii. Bineînţeles că soluţia asupra preţurilor nu poate să vină de la Premier, trebuie să găsim soluţia împreună. Vă spun din capul locului că nu vom interveni pentru a plafona preţurile, asta ca să fie foarte clar", a spus Cîţu potrivit AGERPRES.

Premierul a spus că, preţurile la energie au crescut peste tot în UE.

"Eu sunt gata să-mi asum acest obiectiv, împreună cu dumneavoastră, că este clar că avem nevoie de o independenţă energetică a României. Asta am înţeles eu din ceea ce s-a întâmplat în această perioadă. O creştere a consumului - a trebuit să creştem importul şi suntem dependenţi de preţul energiei în Uniunea Europeană. Am văzut că în Spania s-au triplat preţurile, dar noi avem resursele pentru a avea independenţa energetică a României şi atunci trebuie să creştem capacitatea de producţie, avem câteva programe la care lucrăm deja, dar este important pentru această guvernare şi îmi asum acest obiectiv de a atinge independenţa energetică a României", a declarat Premierul României.

El a arătat că trebuie explicat românilor de ce au crescut preţurile la energie.

"Un paradox - suntem în România, unde producţia energetică este în majoritate făcută de companii de stat. Companii de stat, oameni numiţi în funcţii politic şi totuşi oamenii trebuie să înţeleagă că preţul la factură făcut de companiile de stat a crescut. Trebuie să explicăm oamenilor de ce au crescut preţurile. (...) Am spus la începutul anului despre reforma companiilor de stat, pentru că această reformă a avut ca obiectiv eliminarea ineficienţelor, eu când am vorbit de reforma companiilor de stat am fost foarte clar, ineficienţele nu vreau să fie transferate asupra consumatorului. Nu vreau să descoperim că o parte din creşterea facturii - şi de aceea am chemat şi ANPC astăzi aici - la consumatorul final se datorează din transferul unor ineficienţe ale companiilor de stat către consumatorul final. Dacă aşa ceva se întâmplă şi găsim aşa ceva, vom lua cele mai dure măsuri. (...) Nu vreau ca nimeni dintre companii să profite de această situaţie, să-şi umfle profiturile de o situaţie conjuncturală", a spus Cîţu, conform AGERPRES.