Consiliul Judeţean Cluj informează participanţii la trafic în legătură cu faptul că, în cursul dimineţii zilei de luni, 27 decembrie a.c., pe raza judeţului Cluj nu există drumuri judeţene blocate sau închise traficului rutier, dar pe mai multe sectoare de drum circulaţia se desfășoară în condiţii specifice sezonului rece.
De asemenea, din cauza căderilor de ploaie, lapoviță și zăpadă, precum și a temperaturilor sub zero grade Celsius înregistrate în cursul nopții, preponderent în zona de munte, mai multe drumuri judeţene au fost afectate de fenomenul de polei, circulația rutieră fiind îngreunată.
În acest context, pentru asigurarea unor condiţii optime de circulaţie, în cursul zilei de duminică, 26 decembrie, s-a acţionat, inclusiv prin revizii, pe 17 drumuri sau sectoare de drumuri judeţene situate pe raza zonelor Huedin și Gilău. Intervenția a fost realizată cu ajutorul a 12 utilaje. Tot în aceste zone, în cursul nopţii şi al acestei dimineţi s-a acţionat pe 11 drumuri judeţene, cu 6 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 74 de tone de material antiderapant, inclusiv sare.
Pe drumurile judeţene situate în zona Turda, în cursul zilei de duminică s-a intervenit, inclusiv prin revizii, pe două drumuri judeţene, cu trei utilaje. În cursul nopţii şi al acestei dimineţi s-a acţionat, inclusiv prin revizii, pe șase drumuri judeţene, cu patru utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 37 de tone de material antiderapant, inclusiv sare.
Pe drumurile judeţene situate în zona Gherla, în cursul ultimelor 24 de ore s-a intervenit, inclusiv prin revizii, pe 27 de drumuri judeţene, cu 8 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 239 de tone de material antiderapant, inclusiv sare.
Pe drumurile judeţene situate în zona Dej, în cursul ultimelor 24 de ore s-a acţionat, inclusiv prin revizii, pe 9 drumuri judeţene, cu 9 utilaje. În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate însumată de 114 tone de material antiderapant, inclusiv sare.
În continuare, se acţionează cu utilaje şi materiale antiderapante, inclusiv sare, pentru combaterea fenomenului de polei. De asemenea, se efectuează revizii pe mai multe drumuri judeţene pentru verificarea stării părţii carosabile, urmând să se acţioneze în caz de necesitate.
Reamintim în acest context faptul că orice eventuală sesizare referitoare la acțiunile de deszăpezire pe drumurile județene poate fi făcută la numerele de telefon: 0725.350.028, 0264.593.806, fax: 0264.590.577 sau la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..