Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc a anunțat că piața volantă de lângă Cluj Arena va funcționa și marțea.
„Piața volantă care a fost mutată de pe platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian” în zona Parcului Stadion (la intersecția străzilor Splaiul Independenței și George Coșbuc) va fi deschisă începând de astăzi și în zilele de marți, în intervalul orar 14:00-19:00. În continuare clujenii pot achiziționa produse proaspete și în zilele de sâmbătă, între orele 07:00-16:00.
Ne bucurăm că putem veni în sprijinul producătorilor locali prin extinderea programului în care cetățenii pot achiziționa produse proaspete de sezon”, a anunțat Boc, pe pagina de Facebook.