Potrivit unui studiu, peste o treime dintre românie (36%) afirmă că nu vor călători de Crăciun, în timp ce 76% susțin că nu se vor încadra în bugetul estimat pentru achiziționarea tuturor cadourilor.
La nivel european, 6 din 10 persoane declară că îl vor aștepta pe Moș Crăciun acasă și că vor petrece alături de familie, în loc să călătorească pentru a-și vizita rudele, prietenii sau pentru a descoperi locuri noi.
În cazul românilor, 36% dintre respondenţi susţin că nu vor călători de Crăciun, în timp ce 64% manifestă o mai mare mobilitate. În acest context, românii sunt europenii în rândul cărora s-au întâlnit cele mai multe răspunsuri în favoarea călătoriilor, spre deosebire de lituanieni, de exemplu, care au cel mai mic procent la răspunsurile favorabile mobilităţii de Crăciun (31%).
În Europa preferinţa pentru călătorii este mai mult o chestiune legată de vârstă, iar respondenţii din România, Italia şi Franţa au confirmat, într-o proporţie mai mare decât cei din Regatul Unit, Polonia, Germania sau Lituania că intenţionează sau îşi doresc să călătorească de Crăciun, potrivit unui studiu realizat de Revolut.
La capitolul bugetului alocat, în decembrie 2021, suma medie a cheltuielilor cu serviciile turistice realizate de un client român a fost de 193 de euro/utilizator, cel mai mare buget individual, în condiţiile în care cea mai mare parte a statelor aplicau restricţii de călătorie din cauza pandemiei de COVID-19. Alte două categorii de buget care au înregistrat sume medii/client importante, în decembrie 2021, au fost divertismentul (186 de euro/client) şi cheltuielile generale (156 de euro/client).
În ceea ce priveşte bugetele planificate pentru Crăciun, cei mai mulţi europeni se tem că majorările de preţuri îi vor împiedica să se bucure cum îşi doresc de sărbătorile de iarnă. Astfel, şase europeni din zece declară că vor face tot ce se poate să rămână în limitele bugetului anticipat pentru acest sezon, în timp ce un sfert dintre respondenţi recunosc că au făcut economii din timp pentru a avea bani de cadouri.
În România, majoritatea respondenţilor consideră că se vor încadra în bugetul estimat cu toate cadourile (76%), în timp ce doar 20% au pus bani deoparte special pentru acest moment al anului. În acelaşi context, românii iau în calcul mai mult voucherele (7%) decât cadourile realizate chiar de către ei (6%). Pe regiuni, locuitorii din sud-estul ţării par a fi cei mai prevăzători (25% au economisit pentru sezonul cadourilor), alături de cei din Generaţia Z (18-24 de ani, cu o pondere de 28%).
40% dintre europeni intenţionează să cheltuiască mai puţin de 250 de euro (aproximativ 1.230 de lei) pentru cadourile, masa sau alte cumpărături legate de Crăciun. Pe de altă parte, într-o pondere similară, europenii se aşteaptă să cheltuiască mai mult de 250 de euro cu această ocazie, însă 9% dintre respondenţi afirmă că nu vor cheltui absolut deloc de Crăciun, anul acesta.
În topul celor care vor cheltui sume importante de Crăciun se află francezii - respectiv peste 1.000 de euro pentru masa de sărbătoare, cadouri, decoraţiuni, alte cheltuieli legate de acest moment. La polul opus, 60% dintre respondenţii din Lituania au declarat că vor cheltui mai puţin de 250 de euro cu această ocazie.
Când vine vorba despre români, la acest capitol, ei se pregătesc să cheltuiască aproape la fel de mult ca alţi europeni pentru sărbătorile de iarnă: 48% dintre români spun că vor aloca sub 250 de euro pentru sărbători, iar 6% dintre respondenţii din această piaţă au spus că nu vor cheltui deloc de sărbători. De asemenea, 43% se aşteaptă să cheltuiască între 250 şi 1.000 de euro, iar 3% chiar peste 1.000 de euro.
Raportat de regiunea din care provin, datele cercetării de specialitate arată că românii din vestul ţării sunt cei mai cumpătaţi în acest an: 57% declară că vor cheltui sub 250 de euro de sărbători şi exclud total posibilitatea de a cheltui mai mult de 1.000 de euro pentru acest moment al anului.
Cei mai afectaţi de creşterile de preţuri par a fi consumatorii din sud-vestul şi din sud-estul ţării, care au declarat că nu au plănuit deloc să cheltuiască de sărbători (9%, respectiv 8%, ambele procente superioare mediei la nivel naţional).
O altă constatare este aceea că intenţia europenilor de a cheltui mai mult scade pe măsură ce vârsta respondenţilor creşte. Cel mai mare procent de răspunsuri "nicio sumă" (nicio sumă planificată pentru cheltuielile de sărbători) se înregistrează la categoriile de vârstă 45-54 ani (9%), 55-64 ani (13%), peste 65 de ani (14%). În acelaşi timp, categoria de vârstă care ia în calcul să cheltuiască cele mai mari sume de sărbători (peste 1.000 de euro) este categoria 45-54 ani.
Pe plan naţional, cea mai mare parte a consumatorilor cu vârste cuprinse între 25 şi 34 ani se aşteaptă să cheltuiască, în medie, 250 - 500 de euro (40%) sau 500 - 1.000 de euro (15%), cei de 55 - 64 ani sub 250 de euro (60%), în timp ce sumele cele mai mari, de peste 1.000 de euro, se întâlnesc mai ales la categoria 18 - 24 de ani (5% din această categorie de consumatori).
Conform studiului, europenii preferă cadourile practice (31%) în locul celor speciale sau din lista de dorinţe (17%) şi această tendinţă e valabilă şi pentru respondenţii români (33%). În acelaşi timp, respondenţii din ţara noastră înregistrează şi cel mai mare procent de răspunsuri la varianta "nu contează ce primesc, atât timp cât este un cadou" (25%, media europeană 13%).
Femeile se aşteaptă mai mult decât bărbaţii să primească, totuşi, din cadourile de pe lista de dorinţe (19% în Europa, 10% în România).
Dacă la nivel european, reprezentanţii Generaţiei Z au aşteptări mai mari cu privire la cadourile dorite (21% vor să primească ceva ce îşi doresc de mult), în România, atât Generaţia Z, cât şi Milenialii sunt mult mai practici decât celelalte generaţii şi înregistrează procente peste media naţională la răspunsul în favoarea cadourilor utile (42%, respectiv 43%).