Peste 3.000 de cetăţeni români aflaţi în ţări din zona Golfului solicită în mod concret ajutor pentru repatriere, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Ţărnea.
El a reamintit că marţi dimineaţă două avioane charter ale companiei Tarom au aterizat la Bucureşti, aducând 307 cetăţeni români care au părăsit Israelul, iar ulterior au ajuns în Egipt. Este vorba despre grupuri de turişti care au călătorit cu asistenţa a şase agenţii de turism din România în Israel.
"Continuăm să primim telefoane pe liniile de urgenţă consulară sau în centrala direcţiei consulare a MAE, fie care solicită informaţii, fie care solicită asistenţă. Suntem la circa 3.000-3.000 şi ceva de cetăţeni care solicită în mod concret ajutor pentru repatriere şi avem în atenţie un număr de circa 15-16.000 de cetăţeni în regiune. Nu este totalul cetăţenilor români din aceste spaţii, dar este vorba despre cei care sunt cetăţeni români şi nu sunt neapărat rezidenţi permanenţi sau sunt doar cetăţeni români şi sunt rezidenţi permanenţi în ţări din zona Golfului", a precizat el, într-un briefing de presă cu privire la situaţia de securitate din Orientul Mijlociu.
El a menţionat că a fost mărit personalul consular dedicat liniilor telefonice. De asemenea, sunt contactate persoanele care s-au înscris pe listele de solicitări de asistenţă pentru repatriere.
Totodată, se fac demersuri astfel încât autorităţile din ţările gazdă să ofere sprijin cetăţenilor care rămân fără cazare sau se află în situaţii deosebite.
"Continuăm să primim mesaje de la cetăţeni, şi mai ales de la familii sau prin media, că rămâne dificultatea de a contacta consulatele. Mă tem că aceasta va rămâne persistent pe durata crizei pentru că, având în vedere numărul de persoane, nu există fizic capacitatea de a prelua simultan atâtea telefoane. În mod particular afectat este Dubai şi Abu Dhabi, deci Emiratele Arabe Unite. În rest, situaţia s-a clarificat", a spus Andrei Ţărnea.
El a mai precizat că eforturile comunităţii internaţionale şi ale României se îndreaptă spre dezescaladare, astfel încât condiţiile de securitate să fie întrunite pentru reluarea circulaţiei aeriene normale.
"Pe parcursul zilei de ieri, al nopţii şi al primei părţi a zilei de astăzi au continuat lovituri aeriene în ţări din spaţiul Orientului Mijlociu, nu doar în Israel şi în Iran, dar au fost atacuri cu drone şi rachete în Bahrain, în zone industriale din Emiratele Arabe Unite, într-un port comercial din Oman. Pe acest fond, spaţiile aeriene ale statelor din regiune sunt fie închise complet, în multe cazuri, fie operează cu deschiderea temporară", a spus el.
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, care se află în acest moment într-o vizită de lucru la Varşovia, şi-a scurtat programul şi se va întoarce în cursul zilei de marţi. Ea a avut convorbiri telefonice cu omologii din Egipt, Kuwait, Emirate, Irak şi Iordania, abordând situaţia politică şi de securitate, dar şi asistenţa care poate fi oferită cetăţenilor români aflaţi pe teritoriul acestor state.
"România are la rândul său câteva mii de persoane în aceste condiţii, care se adaugă unui număr semnificativ asemenea de rezidenţi în aceste state. În consecinţă, suntem direct interesaţi. Totodată, am continuat, alături de comunitatea internaţională şi statele membre ale Uniunii Europene, să deplângem atacurile complet nejustificate şi ilegale ale Iranului împotriva ţărilor din regiune, care sunt tocmai cele care determină aceste circumstanţe deosebite pentru un număr atât de important de cetăţeni români", a spus el.


