În ultimele 24 de ore, în România, au venit 10.624 de cetățeni ucraineni.
„10.624 comparați cu 4.041 cât s-a înregistrat înainte de izbucnirea conflictului. Din cei 10.624 de cetățeni ucraineni care au intrat în România în 24 de ore, prin punctele de trecere a frontierei cu vecinii noștri, în special cu Bulgaria, respectiv Ungaria, au părăsit România 3.660 de persoane. În consecință, pe teritoriul României, în ultimele 24 de ore au rămas 6.964 de persoane”, a anunţat Ministrul de Interne, Lucian Bode.
El a spus că 11 persoane au solicitat azil în România și se află în acest moment în cele 6 centre de azil.
„Statutul de refugiat, conform legii, este o formă de protecție internațională prin care statul român recunoaște calitatea de refugiat în condițiile legii. Și o să vă întrebați ce statut au cei care nu au solicitat azil pentru că ei au ajuns în România pe baza unui pașaport. Accesul în România se face pe baza unui pașaport biometric, mai exact, cei care dețin pașapoarte care au elementele de securitate ale Uniunii Europene intră în România conform legii, Ordonanța 194 / 2002 și pot rămâne maximum 90 de zile în decursul oricărei perioade de 180 de zile. Așadar, ei pot rămâne legal în România maxim 90 de zile în cursul unei perioade 180 de zile”, a mai spus Lucian Bode.
Ministrul de Interne a menţionat că România este pregătită pentru organizarea de tabere pentru refugiaţi.
„Suntem pregătiți din punct de vedere tehnic, logistic și resursă umană pentru organizarea de tabere pentru refugiați, ca prim răspuns la criza umanitară din Ucraina. Și aici vreau să fie foarte clar. Structurile Departamentului pentru Situații de Urgență au în dotare aceste tabere mobile. La nivelul fiecărui județ am identificat toate locațiile unde este posibil să instalăm aceste tabere mobile. De asemenea, organizarea acestor tabere este una temporară. Subliniez temporară: maxim 72 de ore. Perioada e completată cu acțiuni deja aflate în derulare de identificarea unor spații care să permită cazarea persoanelor care au nevoie de sprijin pe termen mai lung și aici mă refer la hoteluri, pensiuni, cămine culturale, săli de sport”, a menţionat Ministrul de Interne.