Patru licee din judeţul Cluj SE ÎNCHID din cauza Covid-19

Din cauza numărului mare de cazuri de Covid-19, patru unităţi de învăţământ din judeţul Cluj îşi suspendă activitatea fizică.

Potrivit hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Cluj, procesul de învățământ se va desfășura doar în sistem online în următoarele licee:

- Liceul Unitarian „János Zsigmond” din municipiul Cluj-Napoca - suspendarea activității didactice cu prezență fizică timp de 10 zile începând cu 31 ianuarie;

- Liceul „Henri Coandă” din municipiul Dej - suspendarea activității didactice cu prezență fizică până la data de 06.02.2022;

- Liceul Teoretic „Eugen Pora” din municipiul Cluj-Napoca - suspendarea activității didactice cu prezență fizică până la data de 06.02.2022 (pentru clasele nivel primar);

- Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din municipiul Cluj-Napoca - suspendarea activității didactice cu prezență fizică timp de 10 zile începând cu 31 ianuarie.