O nouă tranşă de vaccin Moderna ajunge în România

Un număr de 128.400 doze de vaccin Moderna sunt aduse, vineri, la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino" din Bucureşti, informează Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, potrivit AGERPRES. 

Dozele de vaccin vor fi distribuite după cum urmează:

- Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 42.000 doze;

- Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 43.200 doze;

- Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 43.200 doze.

Până în prezent, 1.238.400 de doze Moderna au fost recepţionate, iar 664.819 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.