Consiliul Județean Cluj a dotat Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” din Cluj-Napoca cu șase noi echipamente medicale.
Este vorba despre două aparate ECG portabile, o stație centrală de monitorizare, o lampă chirurgicală pentru mici intervenții, un dispozitiv pentru monitorizarea relaxării musculare și un sistem de încălzire externă a pacienților.
„Sprijinim financiar spitalele clujene în vederea dotării cu echipamente și aparaturi medicale de ultimă generație, conștienți fiind că investițiile constante în sistemul sanitar contribuie la realizarea unui act medical de înaltă calitate și la salvarea a numeroase vieți”, a declarat Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.
În valoare de cca. 132.000 de lei, dotările au fost achiziționate din resursele special alocate în acest scop de forul administrativ județean, din bugetul propriu al instituției. Echipamentele au fost livrate, instalate și date în folosință în Secția Anestezie și Terapie Intensivă, Compartimentul Primiri Urgențe și Secția Cardiologie.