Asociația Proiect România 2030 și Fundația Friedrich Ebert organizează joi, 17 noiembrie, începând cu ora 18:00, evenimentul ,,CRIZA INEGALITĂȚILOR DE DEZVOLTARE. CUM TRANSFORMĂM CREȘTEREA ECONOMICĂ ÎN BUNĂSTARE SOCIALĂ”, la sala de conferințe a hotelului Platinia din Cluj-Napoca.
Economia României a avut o traiectorie pozitivă de recuperare la nivel național față de mediile UE pe parcursul ultimului deceniu (PIB-ul per capita la paritatea puterii de cumpărare a crescut de la un nivel de 52,8% din media UE27 în anul 2010, la aproape 73% în anul 2021), însă procesul de armonizare la nivel teritorial nu a avut o dinamică suficient de puternică încât mai multe regiuni ale țării să reușească să ajungă la un grad de dezvoltare ridicat.
Potrivit celui mai recent studiu al Fundației Friedrich Ebert ,,Traiectorii de dezvoltare locală în România”, cercetare ale cărei rezultate preliminarii vor fi prezentate în prima parte a evenimentului, inegalitățile, atât în rândul românilor cât și la nivelul localităților, persistă și se accelerează prin prisma unui proces de dezvoltare dezechilibrat. Astfel, datele studiului redau două tipuri de inegalități – între veniturile românilor, inclusiv cu privire la accesul la educație sau servicii de sănătate, precum și inegalități între localitățile din România, precum și lipsa de oportunități economice pentru majoritatea cetățenilor. Disparitățile regionale sunt suprapuse, iar riscul unei existențe precare este mult mai mare pentru locuitorii din localitățile fără dinamică de creștere și dezvoltare economică.
Evenimentul se va bucura de prezența Secretarului General Adjunct al NATO, Mircea GEOANĂ, care va prezenta ,,Recrearea unei arhitecturi a oportunităților”.
Partea a doua a conferinței se va desfășura sub forma unei dezbateri referitoare la perspectivele concrete privind construirea unui nou model economic și contract social.
Printre speakerii evenimentului se numără: Anna - Lena KOSCHIG HÖLZL, reprezentant de țară al Fundaţiei Friedrich Ebert în Romania, prof. dr. Patriciu-Andrei ACHIMAȘ CADARIU, din cadrul Universității de Medicină şi Farmacie "Iuliu Hațieganu”, Cornel BAN, cercetător și doctor în economie, profesor asociat în cadrul Copenhagen Business School, Marcel HEROIU, expert senior în dezvoltare urbană în cadrul biroul Băncii Mondiale din București, Victoria STOICIU, coordonatoare de programe la Fundaţia Friedrich Ebert România, prof. univ. dr. Dumitru BORȚUN din partea Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, conf. univ. dr. Sergiu MIȘCOIU din cadrul Facultății de Studii Europene, Universitatea Babeș-Bolyai, lector univ. dr. Cristina RAȚ și conf. univ. dr. Norbert PETROVICI din partea Facultății de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea Babeș-Bolyai, precum și lector univ. dr. Mihnea STOICA de la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universitatea Babeș-Bolyai.
Agenda evenimentului:
18:00-18:20 Înregistrarea participanților
18.:20-18.:30 Remarci introductive:
- Anna-Lena KOSCHIGHÖLZL - FES România
- Ioana MATEȘ - Asociația Proiect ROMÂNIA 2030
18.:30-19:00 Disparități regionale și sărăcia energetică
- Clara VOLINTIRU(ASE București)
- Patriciu-Andrei ACHIMAȘ-CADARIU
- George JIGLĂU
- Silviu TOTELECAN
19:00-19:30 Recrearea unei arhitecturi a oportunităților
- Mircea GEOANĂ, Secretar General Adjunct al NATO
19:30-20:30 Putem construi un nou model economic și contract social?
Dezbatere tip townhall meeting la care participă: Cornel BAN, Dumitru BORȚUN, Victoria STOICIU, Sergiu MIȘCOIU, Cristina RAȚ, Marcel HEROIU, Norbert PETROVICI, Mihnea STOICA.
O Sesiune moderată de George JIGLĂU
20.30-21.30 Cocktail