Minivacanță de patru zile pentru bugetari de Sfânta Maria

 

Bugetarii vor avea parte de o nouă minivacanță de Sfânta Maria - patru zile libere în intervalul 12 august- 15 august (inclusiv), după ce Guvernul a decis să fie zi liberă și 14 august (luni).

Ministerul Afacerilor Interne a anunțat joi că în această perioadă vor fi mobilizați aproximativ 24.000 de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră.

Potrivit MAI, va exista o prezență sporită în stradă, la vedere, a dispozitivelor de ordine publică mai ales în zonele aglomerate, stațiuni turistice, locuri de organizare a unor evenimente cu public numeros, gări, stații de metrou, porturi, aeroporturi, târguri, lăcașuri de cult.

Cea mai importantă manifestare religioasă din punct de vedere al numărului de participanți va avea loc la Mănăstirea Nicula din județul Cluj, unde se preconizează prezența a 25.000 de credincioși.

Zile libere 2023

În 2023 sunt 15 zile libere legale: 3 în weekend și 12 în timpul săptămânii. La acestea se adaugă cele trei zile libere pentru bugetari în 2023, respectiv 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august.

Câte zile libere legale mai sunt până la finalul anului:

14 august - luni - doar pentru bugetari

15 august - marți - Adormirea Maicii Domnului

30 noiembrie - joi - Sfântul Andrei

1 decembrie - vineri - Ziua Națională a României

25 decembrie - luni - Crăciunul

26 decembrie - marți - Crăciunul

Acestea sunt zilele libere legale și celelalte zile libere în 2023 valabile pentru toți angajații și pentru bugetari.