Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că metroul din Cluj va fi realizat.
”Se face! Am discuții dese cu Emil Boc pe acest proiect. Ultima discuție a fost la începutul săptămânii, m-a informat despre faptul că licitația, pe care a demarat-o și pe care gestionează, se află în blocaj pentru că indicatorii tehnico-economici aprobați la începutul anului trebuie reactualizați. M-a întrebat dacă poate suspenda licitația și să o reia cu indicatorii actualizați. Am fost de acord”, a spus Sorin Grindeanu, la Evenimentul Zilei Capital.
Primăria Cluj-Napoca a anunţat că, după consultarea cu Ministerul Transporturilor, a decis SUSPENDAREA procedurii de achiziție cu privire la magistrala I de Metrou Cluj în vederea actualizării indicatorilor tehnico-economici ai investiției.
„Am primit 3 scrisori de informare de la firme interesate de realizarea Metroului de la Cluj și care ne-au precizat că nu se pot încadra cu oferta în valoarea estimată. Precizăm faptul că aceste firme au realizat multiple lucrări de metrou în capitale și orașe ale Uniunii Europene. Pentru a nu anula licitația, care ar fi presupus cel puțin 6 luni de amânare a proiectului, am decis utilizarea procedurii de actualizare a indicatorilor tehnico-economici, cu sprijinul Ministerului Transporturilor și al Guvernului României. Procedura de achiziție va fi continuată imediat după actualizarea, prin hotărâre de Guvern, a indicatorilor tehnico-economici”, a informat Primăria Cluj-Napoca.