Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă a menţionat că, încurajează renunţarea la masca de protecţie cu anumite condiţii.
"Depinde unde renunţăm la mască. Încurajez şi eu renunţarea la mască în anumite condiţii, în afara spaţiilor închise, în locurile care nu sunt aglomerate şi pentru aceste zone termenul de 1 august cred că este unul fezabil", a declarat Ministrul Sănătăţii.
Ioana Mihăilă a precizat că, a discutat cu Florin Cîţu despre ce restricţii vor fi reduse.
"Am avut o discuţie pe această temă cu premierul Cîţu chiar astăzi şi am convenit că pe măsură ce înaintăm cu campania de vaccinare, persoanelor care sunt vaccinate să începem să le permitem mai multă libertate şi să revină cât mai repede la viaţa de dinainte de pandemie. Una dintre aceste idei a fost tocmai această permisiune pentru cei care lucrează în birouri, dacă sunt toţi vaccinaţi dintr-un anumit spaţiu închis, să poată să nu poarte mască. Evident că înainte de a da liber la astfel de prevederi, va trebui să verificăm cu Institutul Naţional de Sănătate Publică şi cu specialiştii pe care îi avem în sănătate publică, dar (...) pare o idee fezabilă", a spus Mihăilă, conform AGERPRES.