Ministrul interimar al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos a declarat că, România va beneficia de fonduri uriaşe prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
"Tranziţie verde este programul Ministerului Mediului care cuprinde mai multe componente de investiţii pe reforme în domeniul mediului. Managementul apei este un domeniu foarte important. Aici vom avea peste un miliard de euro buget pentru dezvoltarea sistemelor de apă şi canalizare în România. Ştiţi foarte bine că avem infringement la acest capitol şi trebuie să avem rezultate concrete, să demonstrăm Comisiei că suntem în măsură să tratăm aceste probleme aşa cum trebuie. A doua componentă la fel de importantă este partea de păduri şi protecţie a biodiversităţii. Vom avea peste 600 de milioane (de euro, n.r.) pentru împăduriri şi sute de milioane pentru biodiversitate, pentru planuri de management, pentru refacere de habitate, pentru protejarea pajiştilor cu înaltă valoare genetică. A treia componentă - managementul deşeurilor - beneficiază de fonduri atât pentru platformele de depozitare voluntară a deşeurilor nemenajere, unde vom avea sute de primării care vor putea beneficia de finanţare pentru a realiza asemenea platforme. Vom finanţa, de asemenea, 15 platforme mari pentru zonele urbane, acolo unde pot fi depozitate deşeurilor din construcţii, de metal, plastic, lemn, cauciucurile, deşeurile periculoase", a afirmat Tanczos.
Ministrul de resort a menţionat că pe componenta de deşeuri, România va finanţa insule inteligente, care în oraşe vor reprezenta punctele unde pot fi depozitate selectiv deşeurile menajere.
"La transportul sustenabil avem o componentă importantă. Vom finanţa pe componenta de deşeuri acele insule inteligente care în oraşe vor reprezenta punctele unde pot fi depozitate selectiv gunoaiele menajere. Vom finanţa la nivelul fermelor mici şi medii platforme de gunoi de grajd, astfel încât să reducem infestarea apelor supraterane şi subterane cu nitriţi şi cu nitraţi. Este o componentă foarte importantă. De asemenea,vom finanţa staţiile de biomasă, staţii de biogaz şi vom ajuta agricultura prin aceste investiţii să se conformeze noilor reguli în ceea ce priveşte protejarea apelor", a spus oficialul.
Pe data de 28 octombrie, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a anunţat pe contul său de Twitter, că membrii Consiliului Uniunii Europene au aprobat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României.
Mecanismul este gândit pe şase piloni, şi anume: Tranziţie verde; Transformare digitală; Creştere inteligentă, sustenabilă şi favorabilă incluziunii, inclusiv coeziune economică, locuri de muncă, productivitate, competitivitate, cercetare, dezvoltare şi inovare, precum şi o piaţă internă funcţională, cu întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri) puternice; Coeziune socială şi teritorială; Sănătate, precum şi rezilienţă economică, socială şi instituţională, în scopul, printre altele, al creşterii nivelului de pregătire pentru situaţii de criză şi a capacităţii de reacţie la criză; Politici pentru generaţia următoare, copii şi tineret, cum ar fi educaţia şi competenţele.