Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, anunţă că, dacă incidenţa cazurilor de Covid-19 va creşte peste anumite limite, instituţia pe care o conduce va propune testarea periodică a personalului medical şi medico-sanitar nevaccinat, costurile urmând să fie suportate de cei testaţi, scrie Agerpres.
„Vom veni cu o propunere, cel mai probabil, prin care personalul medical şi medico-sanitar nevaccinat să se testeze periodic tocmai pentru a asigura securitatea pacienţilor cu care vin în contact.Acest lucru se va întâmpla doar dacă se depăşesc anumite incidenţe ale infecţiei cu Covid. Evident că acum, pe cifrele acestea atât de joase, circulaţia virusului nu susţine un astfel de scenariu”, a declarat Ioana Mihăilă, duminică seară, la Digi 24.
Mihăilă a precizat că, în acest moment, potrivit metodologiei INSP, pragul de incidenţă e de 1,5 la mie. Potrivit demnitarului, costurile testării nu vor fi suportate de sistemul public de sănătate.
„Testare rapidă sau testare PCR cu o anumită frecvenţă pe care o decid specialiştii, cei de la INSP. Doar cadrele medicale nevaccinate. (...) Costurile nu vor fi suportate de sistemul public de sănătate, în principiu costurile ar trebui să fie responsabilitatea persoanei care e nevaccinată”, a arătat Ioana Mihăilă.
Ministrul a explicat că anumite categorii profesionale trebuie să se gândească la persoanele cu care intră în contact, chiar dacă vaccinarea este opţională.
„Vaccinarea e opţională, e bine să rămână la latitudinea fiecăruia dintre noi dacă ne vaccinăm sau nu, dar cred că pentru anumite categorii profesionale, cum este de exemplu personalul medical, e important să ne gândim şi la persoanele cu care acest personal medical vine în contact, adică în general cu pacienţi vulnerabili, cu boli cronice, cu o sumedenie de alte afecţiuni şi atunci e important să fim responsabili. În general, atunci când alegem să ne vaccinăm, trebuie să înţelegem că e o responsabilitate faţă de sănătatea noastră, dar e o mare responsabilitate şi pentru sănătatea celor de lângă noi şi atunci cred că e responsabil din partea personalului medical să nu-i pună în pericol pe cei cu care vin în contact”, a opinat ministrul.