Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Cluj a eliberat avizul de mediu necesar pentru Masterplanul cartierului Sopor din Cluj-Napoca.
''MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA, titular al planului ,,Elaborare Plan Urbanistic Zonal în condițiile Legii nr. 350/2001 modificată și actualizată – PLAN DIRECTOR (MASTERPLAN) SOPOR” din mun. Cluj-Napoca, zona Sopor, jud. Cluj anunță publicul despre decizia APM Cluj de emitere a avizului de mediu pentru plan. Varianta avizată a planului poate fi consultată la sediul titularului, strada Moților nr. 3, cam. 63 în zilele de luni-vineri între orele 8.00-14.00 sau online pe pagina de internet a Primăriei municipiului Cluj-Napoca, www.primariaclujnapoca.ro, secțiunea Administrație/Informații publice/Anunțuri''.
La finalul săptămânii trecute, Primăria Cluj-Napoca anunța decizia APM Cluj de emitere a avizului de mediu pentru PUZ Sopor.
“Este în faza finală de obţinere a tuturor avizelor necesare şi va fi o dezbatare publică cu privire la acest PUZ. El a intrat în faza finală de obţinere a avizului de mediu”, anunţa Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, în cadrul unei emisiuni de la Napoca Live.
Napoca Live a scris în vara acestui an când se va derula proiectul cartierului Sopor. Primarul Clujului a precizat atunci că proiectul cartierul Sopor se va desfăşura din 2023.
“Acolo este un cartier privat. Proprietăţile sunt private în totalitate. Noi doar tranşăm şi dintr-o taxă pe care o vom impune sau altă formulă legală, vom construi infrastructura. Noi suntem pregătiţi să facem cel mai modern cartier al României. În toamna aceasta se obţin toate avizele. Pregătim viitorul ca la carte după rigorile vremurilor în care trăim. De anul viitor se va derula proiectul”, a anunţat atunci Boc, tot în cadrul unei emisiuni de la Napoca Live.