Masterplanul pentru Sopor va fi aprobat la toamnă. Când încep lucrările pentru noul cartier?

În cadrul emisiunii Talk Show Direct cu Lucian Danciu, de la Napoca Live, Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc a declarat că Masterplanul pentru noul cartier Sopor este gata.

“Masterplanul este gata, mai avem avizele de mediu. La toamnă se va aproba Masterplanul şi se vor aproba şi o parte din PUZ-urile din zonă, acolo unde nu se vor impune proprietarii”, a declarat Boc.

El a explicat că derularea proiectului va începe în 2023.

“Aşteptăm încheierea tuturor procedurilor. Acolo este un cartier privat. Proprietăţile sunt private în totalitate. Noi doar tranşăm şi dintr-o taxă pe care o vom impune sau altă formulă legală, vom construi infrastructura. Noi suntem pregătiţi să facem cel mai modern cartier al României. În toamna aceasta se obţin toate avizele. Pregătim viitorul ca la carte după rigorile vremurilor în care trăim. De anul viitor se va derula proiectul”, a anunţat Emil Boc, la Napoca Live.

Primăria Cluj-Napoca este prima administrație publică locală din România care a demarat un proiect de dezvoltare de la zero a unui nou cartier de locuințe.

Structura cartierului va avea la bază conceptul de calitate a vieții, adică un țesut urban care să pună la dispoziția viitorilor locuitori toate elementele necesare pentru a se simți bine „acasă”. Astfel, au fost luate în calcul spații publice având dotări complexe, o rețea de transport public bine dezvoltată, piste de biciclete, zone verzi, centru de cartier, zone pentru diverse activități economice și social-culturale, precum și zone de locuire.