UPDATE: Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a anunţat că odată cu renunţarea la starea de alertă se ridică și restricţiile, dar că "prudenţa şi responsabilitatea individuală trebuie să reprezinte principalele atribute ale perioadei următoare".
"În primul rând, se renunță la utilizarea măștii, atât în spații deschise, cât și închise. Purtarea măștii este necesară, dar nu va mai fi obligatorie. Masca este recomandată în spațiile aglomerate. Nu vor exista limite în diverse spațiii publice, fie că vorbim despre instituții, spații comerciale. Nu vor mai exista limite în privința orarului. La nivelul legislației, care reglementează călătorille, certificatul PLF de localizare a călătorilor nu va mai fi solicitat. De asemenea, la intrarea în țară nu va mai fi solicitat certificatul electronic COVID", a spus Rafila.
ŞTIREA INIŢIALĂ: Ministerul de Interne (MAI) a anunţat, marţi, că de la miezul nopţii încetează toate restricţiile impuse pe durata pandemiei.
„România a parcurs timp de mai bine de doi ani una dintre cele mai dificile perioade din istoria recentă. Chiar dacă a fost o perioadă plină de provocări, în cele din urmă efortul nostru comun a dat roade. Mulţumesc românilor pentru responsabilitatea de care au dat dovadă, pentru că au înţeles să respecte regulile de protecţie sanitară şi au ales să se vaccineze, limitând astfel răspândirea pandemiei de Covid-19. Mulţumesc, de asemenea, tuturor angajaţilor MAI care şi-au făcut datoria pentru binele românilor. Împreună am reuşit să depăşim momente grele, iar această încercare ne va da puterea să trecem peste toate provocările pe care ni le rezervă viitorul”, a transmis într-un comunicat de presă, Ministrul Afacerilor Interne, Nicolae Lucian Bode.
MAI a informat că de la miezul nopţii, îşi încetează aplicabilitatea Hotărârea Guvernului nr. 171 din 3 februarie 2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
„Astfel, începând cu ora 00.00, încetează TOATE restricţiile, precum şi restrângerea sau interzicerea unor activităţi aşa cum erau prevăzute în actul normativ menţionat (spre exemplu: obligativitatea purtării măşti de protecţie în spaţiile publice, restrângerea sau interzicerea organizării şi desfăşurării de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, restrângerea sau interzicerea circulaţiei persoanelor şi vehiculelor în locurile şi, după caz, în intervalele orare stabilite, organizarea muncii la domiciliu etc)”, a precizat MAI.
De asemenea, punctele de trecere a frontierei, închise temporar, total sau parţial, pe perioada stării de alertă, se vor redeschide, astfel:
- La frontiera româno-ungară: Carei – judeţul Satu – Mare;
- La frontiera româno-bulgară : Lipniţa, Dobromir – judeţul Constanţa.
”Vă reamintim faptul că documentele (spre exemplu: cartea de identitate, permisul de conducere) a căror valabilitate a fost prelungită pe perioada stării de alertă, urmează să expire după o perioadă 90 de zile de la încetarea stării de alertă. În acest sens, structurile MAI responsabile pentru emiterea unor astfel de documente vor informa cetăţenii cu privire la modalitatea eliberării acestora astfel încât să fie evitată aglomeraţia la ghişee. Prevederile referitoare la certificatul digital al Uniunii Europene privind Covid şi formularul digital de intrare în România rămân în continuare aplicabile”, a mai transmis MAI.
În ceea ce privește măsurile, cu caracter temporar care vor rămâne în vigoare, de protecție sanitară pentru gestionarea situației epidemiologice și limitarea răspândirii Covid-19, în contextul încetării stării de alertă, Ministerul Sănătății urmează să emită recomandări populației în acest sens.