Scorul slab obținut de PNL la alegerile parlamentare l-a determinat pe Ludovic Orban să demisioneze din funcția de premier.
"Pe 6 decembrie cetățenii români și-au exprimat votul în cadrul alegerilor parlamentare. Am luat decizia astăzi să îmi depun mandatul de prim-ministru. Decizia pe care am luat-o are un obiectiv foarte precis. Odată exprimată voința cetățenilor trebuie demarate negocierile pentru formarea unui nou Guvern. România are nevoie de un Guvern responsabil, care să reprezinte voința cetățenilor români care își doresc modernizarea și dezvoltarea României. Decizia mea arată că nu mă cramponez în funcția de premier", a precizat Ludovic Orban.
Orban a declarat că e mulțumit de activitatea sa de premier.
“Îmi închei mandatul de premier, după un an și o lună, în care România s-a confruntat cu o perioadă extrem de dificilă, în care românii, alături de ceilalți cetățeni ai lumii, s-au confruntat cu o pandemie și cu o criză economică fără precedent. Am încercat să îmi fac datoria față de România și plec din funcția de premier cu conștiința datoriei împlinite. Tot ce a fost omenește posibil atât eu cât și colegii mei din echipa guvernamentală am făcut. Pe 6 decembrie românii care au participat la vot au decis componența viitorului parlament. Obiectivul pe care îl am este acela de a construi o majoritate parlamentară care să nu cuprindă PSD. Obiectivul perioadei care va urma e acela e a fi implicat în negocierile pentru formarea unui Guvern care să ofere românilor garanția unei direcții corecte pentru România și garanția unei capacități de a utiliza toate resursele pe care România le va avea la dispoziție în următorii ani", a spus Orban.
Ludovic Orban a anunțat că PNL va da un nou premier.
"Guvernul va fi condus, după demisia mea, de un membru al Cabinetului care va fi desemnat de președintele României. Vreau să spun foarte clar demisia mea vreau să arate un lucru limpede - nu mă cramponez de nicio funcție. Nu pun condiții. Pentru mine interesul României e deasupra interesului PNL și deasupra intereselor mele personale. Am convingerea că în zilele care vor urma, negocierile vor duce cu adevărat la un Guvern care să aibă capacitatea de a face față provocărilor cu care ne confruntăm. Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi în grelele bătălii pe care le-am dus în acest an de zile. Vreau să le transmit românilor că orice masură pe care am luat-o, chiar dacă a generat efecte nefavorabile pentru oameni, a fost luată cu un singur scop și anume acela de a apăra viața și sănătatea românilor și locurile de muncă ale românilor. Am convingerea că, în următoarele negocieri, PNL va avea capacitatea de a da un nou premier și să realizeze coloana vertebrală pentru saltul de care are nevoie România", a precizat Orban.