Dan Tarcea a declarat faptul că, lucrările la Baza sportivă La Terenuri s-ar putea să fie gata abia anul viitor.
„Stadiul fizic al lucrărilor la baza sportivă erau de 42,6% la ultima verificare. Constructorul ne-a transmis printr-o adresă că va termina până la sfârșitul anului, dar privesc cu îndoială acest lucru. Ritmul de lucru nu a fost foarte bun la început. Acum sunt 60-70 de oameni pe șantier, uneori 80. Constructorul are deja penalizări, dar contractul este așa făcut încât are posibilitatea să recupereze dacă se mobilizează”, a declarat Dan Tarcea, la ZIUA LIVE.
Investiția are ca obiect crearea unei zone de agrement cu facilități moderne pe o suprafață de peste 4,2 hectare.
Proiectul Bazei Sportive "La Terenuri" cuprinde terenuri pentru sporturi în aer liber, precum tenis de câmp, baschet, mini fotbal, badminton, volei, amenajate cu suprafețe sintetice adaptate și prevăzute cu nocturnă. Se vor face terenuri de beach volley cu nisip, o pistă de alergare, o zonă cu aparate și echipamente parkour, un skatepark și zone de fitness. De asemenea, Baza Sportivă va avea o clădire multifuncțională în care pot avea loc variate sporturi precum: squash, tenis de masă, escaladă, yoga sau aerobic. Suprafața de spații verzi amenajate în cadrul zonei de agrement este de peste 18.000 de metri pătrați. De asemenea, amfiteatrul în aer liber prevăzut în proiect va putea fi utilizat sub formă de patinoar pe timpul iernii. Vor fi făcute şi parcări auto şi facilităţi pentru biciclete.