Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, a obținut avizul Ministerului Sănătății pentru suplimentarea liniilor de gardă aprobate cu o linie de gardă continuă în specialitatea Anestezie și Terapie Intensivă.
Măsura care vizează activitatea Spitalului de Pneumoftiziologie este justificată de continua dezvoltare a activității de anestezie și terapie intensivă, precum și de complexitatea cazurilor tratate în perioada imediat următoare pandemiei COVID-19. De asemenea, monitorizarea permanentă în terapie intensivă este absolut necesară în ceea ce privește pacienții care au fost supuși unor intervenții chirurgicale majore și proceduri bronhologice complexe.
Linia de gardă continuă în specialitatea Anestezie și Terapie Intensivă funcționează în regim non-stop, 24 de ore din 24 și este deservită de personal medical calificat, respectiv patru medici ATI, un kinetoterapeut, nouă asistente medicale, nouă infirmiere și îngrijitoare, dar și brancardieri.
“Este o veste bună, dorinţa noastră fiind aceea de a asigura funcţionarea optimă a spitalului şi de a contribui la îmbunătăţirea calităţii actului medical”, a declarat Preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.