Președintele interimar al USR, Cătălin Drulă a anunțat pe pagina sa de Facebook că Parlamentul a adoptat actul normativ care prevede creșterea vitezei de circulație pe drumurile expres la 120 km/h.
Legea inițiată de Cătălin Drulă a fost votată în Parlament și merge spre promulgare, urmând să intre în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.
"Veste extraordinară pentru infrastructura din România: la inițiativa USR, viteza de circulație pe drumurile expres va fi de 120 km/h. (...) Adoptarea legii a venit fix la timp pentru că, săptămâna viitoare, vor fi dați în circulație primii kilometri de drum expres din România. E vorba de un lot de 18km din DEx12 Craiova - Pitești, ce reprezintă varianta de ocolire a orașului Balș", a scris Cătălin Drulă pe Facebook.
Acesta a explicat că "diferențele de construcție dintre un drum expres și o autostradă sunt minore". De fapt, ceea ce deosebeşte un Drum Expres de o Autostradă este lăţimea benzii de circulaţie, care este mai îngustă cu 25 cm, şi lăţimea benzii de urgenţă, care are 1,5 metri faţă de 3 metri la autostradă .
Legea votată în Parlament interzice circulația pe drumurile expres a pietonilor, căruțelor, trotinetelor electrice, mopedelor, a tractoarelor sau a mașinilor autopropulsate pentru lucrări agricole. Pe drumurile expres nu pot circula vehicule care, prin construcție sau din alte cauze, nu pot depăși viteza de 50 km/h, iar pentru autovehiculele cu gabarite sau mase depășite este nevoie de autorizație specială de transport.