Sezonul de aprovizionare și de pregătire a conservelor pentru anotimpul rece este, încă, în plină desfășurare, fapt pentru care piața de gros de la Dezmir oferă locuitorilor municipiului Cluj-Napoca, dar nu numai, posibilitatea de a achiziționa produse agro-alimentare, la prețuri decente, direct de la producători.
Astfel, din dorința ca un număr cât mai mare de clujeni să valorifice această oportunitate, Consiliul Județean Cluj aduce la cunoștința tuturor celor interesați lista prețurilor produselor en-gros din cadrul pieței administrate de Agro Transilvania S.A., societate la care forul județean este acționar majoritar.
În acest sens, persoanele interesate pot achiziționa fructe și legume de cea mai bună calitate, printre care se regăsesc:
- cartofi – 2,3 lei/kg;
- conopidă – 6 lei/kg;
- varză – 1,8 lei/kg;
- varză roșie – 3 lei/kg;
- ridichi – 1,5 lei/legătură;
- dovleac – 2 lei/kg;
- castraveți – 4,5 lei/kg;
- vinete – 3 lei/kg;
- salată verde – 2,5 lei/bucată;
- fasole fideluță – 10 lei/kg;
- ardei iuți – 10 lei/kg;
- ardei bulgărești – 12 lei/kg;
- dovlecel – 3,5 lei/kg;
- ardei gras – 6 lei/kg;
- ardei Kapia – 7 lei/kg;
- gogoșari – 8 lei/kg;
- gulii – 2 lei/bucată;
- hrean – 19 lei/kg;
- sfeclă roșie – 2 lei/kg;
- usturoi – 15 lei/kg;
- ceapă galbenă – 2,8 lei/kg;
- ceapă roșie – 5,5 lei/kg;
- ceapă verde – 2 lei/legătură;
- spanac – 5 lei/kg;
- măcriș – 10/kg;
- morcovi – 2,5 lei/kg;
- pătrunjel rădăcină – 6 Lei/kg;
- țelină rădăcină - 5 lei/kg;
- pătrunjel, țelină – 0,8 lei/legătură;
- tarhon – 1 leu/legătură; mentă,
- salvie – 3 lei/caserola mică;
- mere – 2,8 lei/kg;
- struguri – 5,5 lei/kg;
- gutui – 4 lei/kg;
- nuci – 8,5 lei/kg,
- porumb – 1,5 lei/bucată;
- dar și panseluțe – 2 lei/bucată și crizanteme – 12 – 35 lei/bucată.
Situată la ieșirea din municipiul Cluj-Napoca, pe teritoriul localității Dezmir din comuna Apahida, Piața Agro Transilvania beneficiază de un acces extrem de facil atât pentru posesorii de autovehicule, cât și pentru cei care aleg să se deplaseze folosind mijloacele de transport în comun, respectiv linia 8L care îi transportă până în incinta pieței.