Jumătate dintre români nu ştiu că este obligatorie colectarea separată a deşeurilor

 

Aproximativ jumătate dintre români nu ştiu că au obligaţia de a colecta separat deşeurile şi spun că nu au fost informaţi despre asta, astfel că Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) cere autorităţilor locale să se implice în promovarea reciclării, arătând că România este pe unul dintre ultimele locuri din Uniunea Europeană la acest capitol.

”Avem una dintre cele mai reduse rate de reciclare a deşeurilor municipale din Uniunea Europeană" şi că, potrivit Eurostat, "suntem la 14%"”, a declarat directorul de Comunicare din cadrul MMAP, Mihai Drăgan.

Drăgan a spus că ministerul a realizat un sondaj, anul trecut, din care reiese că 73% dintre români "au un interes crescut pentru primirea de informaţii din acest domeniu, iar 88% sunt foarte interesaţi de colectarea separată şi de reciclare".

"Acum avem o şansă unică. Prin PNRR, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor pune la dispoziţie fonduri dedicate pentru autorităţile publice locale, care să implementeze campanii de informare şi să dezvoltare infrastructura de colectare", a spus Mihai Drăgan.

Conform acestuia, 45% dintre români "nu au fost niciodată informaţi despre obligativitatea colectării separate a deşeurilor", iar "aproximativ jumătate dintre români au declarat că nu colectează separat deşeurile de niciun fel".

"Reciclăm în România" este prima campanie naţională de acest tip derulată de MMAP, prin Administraţia Fondului pentru Mediu, şi are drept scop creşterea gradului de informare şi conştientizare a importanţei colectării separate.

MMAP beneficiază de fonduri de 1,2 miliarde euro prin componenta 3 din PNRR, dedicată managementului deşeurilor. Dintre acestea, mai mult de 580 de milioane de euro sunt destinate construcţiei a peste 560 de centre de colectare cu aport voluntar. Alte 260 de milioane de euro sunt alocate pentru finanţarea a peste 14.000 de insule ecologice digitalizate care vor permite implementarea obiectivului "plăteşte pentru cât arunci".