Județul Cluj se află sub o atenționare de COD GALBEN de ploi torențiale și grindină. Pentru cât timp este valabilă avertizarea?

A fost emisă o avertizare de Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până joi la ora 2:00, local în nordul, centrul şi estul ţării, în zonele montane şi în dealurile subcarpatice unde vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii, izolat averse ce vor avea şi caracter torenţial şi grindină.

Astfel de fenomene vor fi şi în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse, precizează meteorologii. Judeţele marcate cu Cod galben sunt: Satu Mare, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Sibiu, Vâlcea, Braşov, Argeş, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Vrancea, Buzău Brăila şi Galaţi.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de vijelii puternice şi grindină valabilă pe parcursul zilei de miercuri în judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Suceava, Neamţ, Bacău, Botoşani, Iaşi şi Vaslui.