Naționala de fotbal a României joacă, marți, împotriva selecționatei din Kosovo în preliminariile Euro 2024. România se află la jumătatea calificărilor la competiția ce va fi găzduită anul viitor de Germania, este pe locul doi în clasamentul grupei și are nevoie obligatorie de cele trei puncte din confruntarea cu Kosovo. Selecționerul Edward Iordănescu a susținut luni o conferință de presă în care a analizat minusurile din partida cu Israel dar și perspectivele întâlnirii de marți, despre care a spus că ”va fi mai dificilă” decât partida de sâmbătă.
„Suntem din nou în fața unui moment important, în fața unui joc important în economia obiectivului pe care-l avem. Inevitabil, ne gândim și la meciul de acum două zile. Sunt elemente pozitive de pe urma cărora putem construi, dar în același timp sunt foarte conștient că trebuie să ridicăm nivelul exprimării. Lucrez cu această realitate, mă confrunt cu ea.
Ne-am fi dorit trei puncte cu Israel, am avut o primă repriză în care, în linii mari, nu mă pot declara nemulțumit de implicarea echipei. Am și reușit să marcăm, iar lucrurile mergeau în favoarea noastră. Dar ce s-a întâmplat după primirea golului nu trebuia să se întâmple.
Jucăm meciul la victorie, am abordat fiecare meci în acest mod, ne-am dorit mereu să luăm cele trei puncte, inclusiv în meciul cu Israel. S-au terminat discursurile, acum trebuie să intrăm pe teren și să luăm cele trei puncte.
Trebuie să schimbăm mentalitatea, aici am suferit cu Israel. Au venit 50.000 de oameni și nu am știut să facem față acestei emoții.
Am coborât mental, ne-am pierdut reperele, am intrat într-un joc deschis cu adversarul. Totuși, suntem pe locul 2, avem și cea mai bună apărare și trebuie să continuăm să credem. Plus că, de aproximativ un an de zile, suntem neînvinși.
Nu e genul meu să mă declar mulțumit cu puțin, dar vă spun cu mâna pe inimă că echipa răspunde foarte bine în procesul de pregătire. Atunci când vine jocul, factorul mental e principalul motiv pentru care nu reușim să punem în practică ceea ce ne propunem și subliniez și îmi asum ceea ce spun. E o provocare și pentru mine, nu mi-e ușor, am la dispoziție doar trei-patru zile. Încercăm să recâștigăm spiritul, să gestionăm mai bine presiunea și să n-o dăm în precipitare.
Seceta de performanțe apasă, lumea nu mai are răbdare, se irită repede. Au venit 50.000 de oameni și n-am reușit să-i facem să plece acasă fericiți. Foștii jucători fac declarații care apasă și ajung la urechile lor, pe umerii acestor băieți.
Suntem fără echipe în grupe europene... Când intrăm, abia ne tragem sufletul pe acolo. Echipa națională nu se poate rupe de ceea ce se întâmplă în fotbalul românesc, iar asta ne face să suferim. Nu sunt de acord cu ideea că mai jos de atât nu se poate. Nu am pierdut în aceste preliminarii, uitați-vă și în restul grupelor ce surprize sunt.
Vor fi schimbări cu siguranță în meciul cu Kosovo. Mi-e greu să spun câte vor fi, n-aș spune-o, oricum, înainte de meci, aceste lucruri fac parte din procesul de pregătire a partidei. Contează să putem alega, să putem câștiga dueluri, va fi o confruntare fizică. Vă spun că sinceritate că așteptăm un joc și mai dificil decât a fost cu Israel. Kosovo are în componență jucători care joacă meci de meci în campionatele de top și vin aici să-și joace ultima carte.
Kosovo are un joc complex, se implică în contacte, în dueluri, acceptă adversitatea, duelurile unu contra unu. E o echipă care are jucători cu calitate, îndemânare. I-ați văzut și în tur că în orice moment pot face diferența!”; a spus Edi Iordănescu, la conferința de presă de luni.
Andrei Burcă: ”Suntem la mâna noastră”
”Trebuie să învățăm să jucăm cu presiune, iar pe viitor să știm ce avem de făcut. Suntem la mâna noastră, pe loc calificabil, nu am pierdut niciun meci, ceea ce înseamnă că am respectat ideile tactice. Suntem conștienți că mai avem de îmbunătățit lucruri.
Trebuie să învățăm din aceste meciuri dacă vrem să progresăm pentru viitor. Israelul, până la golul lor, avusese un singur șut pe poartă. A fost acea conjunctură cu golul încasat și nu am știut să gestionăm situația.
S-a creat un declic la ei după acel gol marcat, iar apoi au mai avut și alte ocazii”, a declarat și fostul jucător al celor de la CFR Cluj, Andrei Burcă.
Parida dintre naționalele României și cea din Kosovo se va juca tot pe Național Arena din București, cu începere de la ora 21,45.
Celelalte meciuri de marți din grupa României: Israel - Belarus și Elveția - Andorra.
Clasamentul grupei:
- Elveția 11 p
- România 9 p
- Israel 8 p
- Belarus 4 p
- Kosovo 3 p
- Andora 2 p