Informare meteo de precipitaţii pentru toată ţara, până marţi dimineaţa

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de precipitaţii pentru toată ţara, în vigoare până marţi dimineaţa.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 7 ianuarie, ora 12:00 - 9 ianuarie, ora 10:00, aria precipitaţiilor va fi în extindere în toate regiunile.

"Duminică vor fi mai ales ploi, apoi treptat vor predomina ninsorile, iar în Oltenia şi Muntenia local se vor acumula 15...30 l/mp. Pe alocuri se va depune polei. Vântul va avea intensificări temporare cu viteze în general de 45...50 km/h.", subliniază ANM.