Încep înscrierile pentru sesiunea extraordinară de Rezidenţiat. Sunt scoase peste 600 de locuri şi posturi

Înscrierile pentru sesiunea extraordinară a concursului de Rezidenţiat care va avea loc în luna mai încep miercuri, a anunţat Ministerul Sănătăţii.

Înscrierile pentru concurs se fac prin direcţiile de sănătate publică județene Arad, Bihor, Brașov, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Iași, Mureș, Sibiu, Timiș sau a municipiului București, respectiv prin ministerele cu reţea sanitară proprie, în perioada 29 martie – 12 aprilie, inclusiv, potrivit EduPedu.ro.

Concursul va avea loc în data de 14 mai și va fi organizat în centrul universitar București, pentru locurile și posturile rămase neocupate la domeniul Medicină, în sesiunea 20 noiembrie 2022.

Concursul va avea o durată de patru ore, în care trebuie rezolvate teste de tip grilă cu 200 de întrebări.

Listele cu candidaţii admişi în concurs se afişează pe site-ul rezidentiat.ms.ro la data de 24 aprilie 2023, conform metodologiei publicate luni, 27 martie, în Monitorul Oficial.

Concursul va fi organizat în centrul universitar București, pentru locurile și posturile rămase neocupate la domeniul Medicină, în sesiunea 20 noiembrie 2022. 

Alegerea unui loc sau post va fi condiționată de obținerea unui punctaj minim de promovare de 60% din punctajul maxim obținut.

La domeniul Medicină au rămas neocupate 628 de locuri și posturi din cele 4.734 scoase la concurs, la examenul de Rezidențiat 2022, susținut pe 20 noiembrie 2022. La domeniile Medicină Dentară și Farmacie, toate locurile au fost ocupate.