Până în acest moment, în țara noastră au ajuns peste 35.600 de doze din vaccinul Moderna. Recomandarea pentru vaccinul Moderna este de adiministrare în două doze, la interval de 28 de zile, pentru persoane cu vârsta de peste 18 ani.
Cele două variante de vaccinuri disponibile în UE sunt foarte asemanatoare. Eficacitatea celor două vaccinuri este aproximativ aceeași. Vaccinul BioNTech/Pfizer are o eficacitate de 95% în prevenirea bolii COVID-19, în timp ce vaccinul Moderna are o eficacitate de 94,1%. Ambele vaccinuri utilizează tehnologia ce se bazează pe ARN mesager. Moderna a anunțat că va diminua cantitățile de vaccin pe care le va livra României, ceea ce a pus autoritățile în situatia de a regandi planul de imunizare.
Astfel, din lipsa de vaccinuri, toate persoanele sub 65 de ani, atât persoane cu boli cronice, cât și persoane care fac parte din categoriile esențiale, programate pentru prima doză de vaccin între 30 ianuarie și 11 februarie, vor fi amânate pentru după 16 februarie. Excepție fac persoanele care au primit deja prima doză de vaccin.