În Cluj cei care vor să se imunizeze sunt programaţi în alte judeţe. Emil Boc a spus că trebuie sesizat Comitetul Judeţean

Cei care vor să se vaccineze anti-Covid-19 în Cluj sunt programaţi în alte judeţe.

Primarul Emil Boc invitat la NapocaFM a vorbit despre acest subiect şi a precizat faptul că, acest lucru trebuie transmis către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, pentru că ei transmit mai departe la nivel naţional.

"Acest lucru trebuie clarificat cu Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, să sesizeze aceste lucruri, pentru că ei, la rândul lor, transmit naţional. Aceste lucruri se fac în sistem naţional, nu local. Dacă la început, noi ne gândeam să facem ca la vot, fiecare stradă să fie arondată la un centru, s-a renunţat la concepţia aceasta. Probabil, ideea de a lăsa oamenii să îşi aleagă cât mai bine, să prindă locuri de vaccinare, a fost decizia pe care ei au împărtăşit-o. Eu sunt sigur că, încet, dar sigur, vom intra pe făgaşul normal. Am încredere în UE, pentru că ei nu autorizează decât ceea ce este la cel mai înalt standard în protecţia sănătăţii. Nu sunt doctor, dar ştiu cum funcţionează mecanismele din UE, ştiu ce înseamnă Agenţia Naţională a Medicamentului, ştiu ce măsuri de siguranţă sunt acolo pentru ca vaccinul să fie aprobat", a declarat Emil Boc la NapocaFM.

 

Emisiunea integrală: https://www.facebook.com/NapocaLive/videos/2881336588812149