HiSky, primele 7 luni de operare: peste 110.000 de pasageri

HiSky continuă să crească și să-și mărească cota pe piața aviatică din România și R.Moldova. La finalul primului nostru sezon de operare (martie – octombrie 2021), avem totaluri cu care ne mândrim: peste 110 de mii de pasageri au zburat cu HiSky. 

Primul zbor comercial a avut loc pe 5 martie 2021, iar de atunci numărul pasagerilor transportați a crescut exponențial în fiecare lună. Spre exemplu, în prima lună de operare, HiSky a înregistrat un număr total de 1028 de pasageri, în aprilie – 2279, în mai – 6609, în iunie 15.999, în iulie am depășit cifra de 25 mii de pasageri, iar recordul primelor 7 luni de zbor, l-am bătut în luna august când am înregistrat aproape 34 de mii de pasageri. 

Două treimi din pasagerii noștri au fost înregistrați pe zborurile efectuate din și spre aeroporturile din România, iar o treime – din/spre Aeroportul Internațional Chișinău. 

245204840 570642164208899 8530765308260669489 n

„Aceste prime luni de operare au fost extrem de importante pentru HiSky. În această perioadă ne-am afirmat ca operator aerian în România și R.Moldova și le-am arătat pasagerilor că ne diferențiem pe piață: prin bună atitudine, prețuri atractive și siguranță în zbor. Următorul sezon de operare  vine cu provocari noi legate de creșterea flotei și a numărului de baze operaționale în România. Am încredere în echipa noastră și știu că le vom face față”, a declarat Directorul General HiSky, Iulian Scorpan. 

În 2021, HiSky a efectuat zboruri charter de pe aeroporturile din Cluj, Iași, Satu Mare, Chișinău, Târgu Mureș, Oradea, Baia Mare și Suceava spre Hurghada, Antalya,  Monastir, Sharm El Sheikh si Heraklion.

În prezent, HiSky operează zboruri pe următoarele curse de linie:

  • Cluj-Dublin (în fiecare zi de luni și joi);
  • Satu Mare-Paris (în fiecare zi de miercuri și duminică);
  • Iași-Dublin (în fiecare zi de luni și joi);
  • Chișinău-Dublin (în fiecare zi de miercuri și sâmbătă);
  • Chișinău-Paris (în fiecare zi de miercuri și duminică);
  • Chișinău-Frankfurt (în fiecare zi de sâmbătă);
  • Moscova-Chișinău (în fiecare zi de sâmbătă).

Prețurile și bilete sunt disponibile pe www.hisky.aero și la agențiile partenere.

HiSky este o companie aeriană certificată în România și R.Moldova. Operează zboruri de linie și zboruri charter de pe 7 aeroporturi internațioanale (Chișinău, Cluj, Iași, Satu Mare, Baia Mare, Targu Mures, si Oradea), spre 15 destinații importante din Europa, Asia și Africa. HiSky are o flotă compusă din două Airbus A320 (YR-BEE, YR-SKY) cu 180 de locuri și un Airbus A319 (ER-SKY) cu 144 de locuri. Vârsta medie a celor trei aeronave HiSky este de 11 ani. Serviciile sau orice alte informații despre HiSky pot fi consultate pe site-ul www.hisky.aero.