Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, o Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea Legii Educaţiei, stabilind, între altele, că desfăşurarea Evaluării Naţionale pentru generaţia de elevi aflată în prezent în clasa a VII-a să se facă în aceleaşi condiţii ca până acum, fiind prorogat termenul de intrare în aplicare a Evaluării Naţionale la 6 discipline.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, Ordonanţa de Urgenţă armonizează, actualizează cadrul legislativ pe trei componente.
În acest sens, actul normativ vizează "stimularea mobilităţii universitare prin acordarea burselor în străinătate pentru stagii de studii universitare de masterat, de doctorat, pentru stagii postdoctorale şi de cercetare", scrie Agerpres.
De asemenea, mandatele aflate în curs de exercitare ale membrilor Consiliului Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior vor fi prelungite până la data de 31 decembrie 2023, în vederea finalizării procedurilor de acreditare internaţională (în derulare), precizează sursa citată.
Conform actualelor prevederi ale legii, în anul şcolar 2023 - 2034 urma să intre în aplicare evaluarea naţională la 6 discipline.