Premierul României, Florin Cîţu a declarat că, vaccinul anti-Covid-19 va deveni din ce în ce mai accesibil.
"Companiile private vor avea posibilitatea să-şi facă centre de vaccinare la sediu, să-şi vaccineze propriii angajaţi, ne-am uitat şi poate includem şi familiile lor, vedem cum va fi forma finală. Vom face vaccinul cât mai accesibil. Dozele de vaccin vor fi cât mai accesibile pentru fiecare cetăţean. Vom face prin companii, prin centre drive thru, centre non-stop. Dozele există, lumea trebuie să se vaccineze. Eu, poate mai mult ca oricine, vreau să revin la normalitate pentru că ştiu ce potenţial are această economie atunci când revenim la normalitate. Asta ar trebui să fie ceea ce ne împinge pe toţi: să revenim la normalitate", a declarat Cîţu.