Timp de șase zile, emblematica fabrică Clujana va fi deschisă publicului larg ca spațiu cultural-comunitar, găzduind spectacolul imersiv de tip promenadă ,,IN BETWEEN HOMES”.
“Acesta este produs în cadrul proiectului european Ulysses: European Odyssey (UEO), de către Asociația Create.Act.Enjoy, împreună cu Teatrul Național ,,Lucian Blaga” Cluj-Napoca și Facultatea de Teatru și Film Cluj-Napoca. Arta va însufleţi vechile spaţii ale Fabricii Clujana”, a transmis CJ Cluj.
Reprezentațiile sunt programate pentru zilele de 7, 9, 13, 14, 15 și 16 iulie, în incinta fabricii, iar intrarea este liberă. Inițiativa a stârnit un interes deosebit în rândul iubitorilor de artă, astfel că toate reprezentațiile programate sunt SOLD OUT. Însă, cu toate acestea, doritorii mai au posibilitatea de a face o rezervare pentru simpozionul performativ ,,IN BETWEEN HOMES”, AICI.
Acesta va avea loc miercuri, 12 iulie a.c., începând cu ora 17.00, în incinta Fabricii Clujana.
În vederea desfășurării acestui proiect, în baza unui parteneriat, Consiliul Județean Cluj a pus la dispoziția organizatorilor nu mai puțin de 1.500 de m² de spațiu din incinta Clujana, care vor fi reinterpretați sub forma unei călătorii imersive prin nouă spații performative, expoziționale sau interactive.
IN BETWEEN HOMES propune o experiență unică pentru peisajul teatral clujean: nouă spații diferite pe care fiecare spectator le va parcurge pentru a urmări și a medita asupra migrației românilor și a efectelor pe care aceasta le are asupra celor rămași în țară.
Spectacolul vorbește despre felul în care familiile transnaționale identifică noi modele de co-prezență și de păstrare a spațiului de siguranță, suport și intimitate, în ciuda faptului că trăiesc în mai multe lumi. Exercițiul empatiei devine vital într-o astfel de despărțire, atât de comună și de apropiată pentru mulți dintre noi.
Sursa foto: Create.Act.Enjoy/Cluj.com