Emil Boc: Trebuie să regândim deschiderea unor spitale pentru că riscăm să ne sufocăm cu alte boli

Emil Boc a declarat faptul că, guvernanţii ar trebui să se gândească la un plan de redeschidere parțială a spitalelor deoarece există o presiune tot mai mare din partea celor care suferă și de alte boli, nu doar de COVID-19.

”În domeniul sanitar să nu uităm că mai sunt oameni care au și alte boli. Să fie create secții speciale COVID, dar să fie deschis restul spitalului pentru ceilalți. Închiderea completă a unor spitale doar pentru COVID a fost bună, dar acum trebuie să regândim deschiderea unor părți din aceste spitale pentru că riscăm să ne sufocăm cu alte boli.

Tot mai mulți reprezentanți ai sistemului medical se îndreaptă spre o asemenea analiză”, a spus Emil Boc.

De asemenea, Emil Boc a mai spus că acum se poate observa care sunt judeţele în care se testează puţin şi care sunt judeţele în care se testează mai mult.

”Se vede clar că unele județe au făcut 13 teste, altele 4000-5000. Aici, unde se efectuează mai multe testări cred că trebuie ridicate aceste baremuri privind restricțiile sau măcar cei de a opta și a 12-a să poată să meargă la școală pentru examenele finale. Regulile trebuie menținute, trebuie întărită activitatea de vaccinare, la Cluj oamenii vor să se vaccineze. Dar să nu pierdem din vedere că avem și o economie de susținut”, mai spune Emil Boc.