Emil Boc: Sunt atât de importante fondurile europene

Municipiul Cluj-Napoca s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani. El este ghidat pe trei aspecte prioritare, care îl ajută să se dezvolte constant: verde, digital și rezilient.

Emil Boc a spus că fondurile europene au fost cele mai importante şi a spus că nu este un proces greu să fie accesate.

„Știți unde sunt proceduri grele cu fonduri europene? La furat! Dacă vrei să furi, da, e greu cu fondurile europene, că nu scapi. Dar dacă ești cinstit și ești corect, ai toate șansele să aduci „bani gratis” în țara ta, în comunitatea ta. Până la urmă, aceste fonduri, care sunt din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene, tocmai acest lucru îl urmăresc, să diminueze decalajele de dezvoltare și de condiții de viață dintre Uniunea Europeană și România. Or, dacă aceste fonduri nu sunt folosite pentru acest scop, atunci practic ratăm șansa pe care Uniunea Europeană ne-a întins-o de a duce o viață mai bună aici, la noi acasă”, a explicat Emil Boc.

Emil Boc a declarat că, ei vor ca municipiul Cluj-Napoca să fie precum München, Amsterdam, Bruxelles sau Viena.

„Noi ne uităm în primul rând la Europa. Noi vrem ca orașul nostru să fie ca Muenchen, ca Amstedam, Bruxelles, Viena. Apoi ne uităm ce finanțează Uniunea Europeană. Deci dacă vin cu proiecte care înseamnă green, autobuze electrice, transporturi nepoluante, parcuri, spații verzi, locuri de joacă, păduri parc, Uniunea le finanțează 100%", a declarat Emil Boc. 

Și aici banii europeni joacă un rol foarte important pentru că prin ei se dezvoltă orașul. Dacă orașul de pe Someș nu ar fi avut acces la fonduri europene, situația ar fi mult mai diferită decât e în prezent: „Sunt atât de importante fondurile europene, pentru că sunt gratis, oameni buni. Dacă noi n-am fi avut fondurile europene, Clujul ar fi fost poate sub jumătate ca nivel de dezvoltare față de ce are astăzi”, a mai spus Emil Boc.