Primarul Emil Boc a menţionat faptul că, piaţa de vechituri de la Expo Transilvania nu se deschide, pentru că nu are autorizaţie.
”Nu e autorizată. Nu are avize de la Direcția de Sănătate Publică. În perioada de pandemie este exclus să poată funcționa ceva fără autorizație. Dacă obțin autorizație cei de la Camera de Comerț, atunci să funcționeze, dar nu au autorizație. Nu poți să ai spații deschise fără autorizație, cum avem și noi Oserul. Pot funcționa numai piețe autorizate. Altfel este infracțiune. Îi rog pe cei de la Camera de Comerț și Industrie să înceteze propaganda asta împotriva Primăriei. Dacă vor să organizeze ceva să obțină autorizație de rigoare și atunci să iasă în fața opiniei publice. Altfel dezinformează opinia publică și promovează activități care pun în pericol activitatea publică”, a precizat Emil Boc la NapocaFM în cadrul emisiunii Talk Show Direct cu Lucian Danciu.