Emil Boc: Parcările transformate în apartamente trebuie demolate în 45 de zile

Primarul Emil Boc a declarat în cadrul emisiunii de la NapocaFM faptul că, apartamentele construite din parcările de la subsolul blocurilor trebuie demolate în termen de 45 de zile.

„Sentința este definitivă pentru desființare. Așteptăm doar motivarea sentinței, după care el va avea la dispoziție 45 de zile să își desființeze voluntar, dacă nu vom desființa noi toate acele lucrări pe cheltuiala lui. A durat puțin până am reușit să obținem câștig în cauză, dar am câștigat, asta este important”, a declarat Emil Boc la NapocaFM.

Emil Boc a spus că, nu înţelege de ce nu a sesizat nimeni Primăria.

”Pe furiș transformă subsolurile în unități de locuit, la prețuri mai atrăgătoare. Evident că noi nu știm, dacă nu suntem sesizați, pentru că nu putem pătrunde în proprietate privată. Dacă ne-ar sesiza cineva ce se întâmplă, mergem şi blocăm lucrurile și facem plângere penală.

Nu știu de ce nu ne-au sesizat cei din bloc, că nu aveți locuri de parcare și ei fac apartamente. Când am fost sesizați erau lucrările făcute.

Am dat în instanță și am câștigat. Este hotărâre judecătorească”, a menţionat Emil Boc.

 

Emisiunea integrală: https://www.facebook.com/NapocaLive/videos/634655487935095