Emil Boc, la Napoca Live: ”Confruntarea dintre PSD și PNL, o ciocnire ideologică firească într-o societate democratică”. Trei reguli esențiale pentru reducerea cheltuielilor

 

Primarul și liberalul Emil Boc a declarat, joi, la Napoca Live, că dezbaterea publică și confruntarea dintre PNL și PSD pe tema măsurilor de austeritate pe care Guvernul Ciolacu dorește să le impună pentru reducerea cheltuielilor sunt lucruri firești într-o democrație. ”Avem o ciocnire a civilizațiilor, o ciocnire a ideologiilor. Nu trebuie condamnate cele două partide pentru că își apără nucleul ideologic al fiecăreia dintre ele. E normal acest lucru pentru că cele două partide nu vor fuziona niciodată, nu vor fi niciodată mai mult decât într-o etapă de contract pentru România, pentru că nu aveam altă soluție politică decât aceasta”, a spus Emil Boc, care e de părere că e nevoie de echilibru și nu de înjurături aruncate la televizor dintr-o parte în alta.

Emil Boc a făcut cunoscută și viziunea sa cu privire la soluțiile eficiente de reducere a cheltuielilor bugetare, și a enumerat trei reguli de bază: nu pui taxe suplimentare pentru cei care produc și susțin locurile de muncă, eliminarea risipei și diminuarea evaziunii fiscale.

”Nu dau lecții la nimeni, pot doar să spun doar ce am făcut, și când am fost prim-ministru au fost câteva lucruri pe care le-am făcut. Am eliminat pensiile speciale, am eliminat 200 de mii de posturi bugetare, am avut maxim 53 de secretari de stat și 16 miniștri în Guvern, am desființat și am comasat 200 de agenții guvernamentale. Am redus aparatul bugetar, așa cum am spus, de la 1,4 milioane la 1,2 milioane, prin măsuri cu care am fost pus cu spatele la zid, și n-aveam alternativă ca să putem să finanțăm celelalte cheltuieli ale statului și statul să funcționeze.

Acum asistăm, și n-aș vrea să fie privită dezbaterea asta publică și confruntarea dintre PSD și PNL ca ceva anormal. Este firească această dezbatere. De ce? Pentru că aceste două partide mari și-au dat mâna venind din unghiuri ideologice diferite, unul dinspre stânga și unul dinspre dreapta, pe un proiect unde, fără să afecteze nucleul ideologic al fiecăruia, să construiască ceva pentru România într-o perioadă grea, cu război la graniță și cu instabilitate în zonă, și avem nevoie de o stabilitate politică.

Evident că acum avem un fel de „ciocnire a civilizațiilor”, dacă mi-e permisă o comparație cu cartea lui Huntington, avem o ciocnire ideologică care e normală într-o societate democratică, când liberalii spun punem prima dată accent pe producere de prosperitate, și apoi în egală măsură avem grijă să distribuim ce producem, astfel încât să fim solidari și să avem grijă de fiecare. PSD-ul spune invers, prima dată împărțim și abia apoi să avem grijă ce producem pentru că noi avem o dimensiune socială mai accentuată. Deci, nu trebuie condamnate cele două partide pentru că își apără nucleul ideologic al fiecăreia dintre ele. E normal acest lucru pentru că cele două partide nu vor fuziona niciodată, nu vor fi niciodată mai mult decât într-o etapă de contract pentru România, pentru că nu aveam altă soluție politică decât aceasta, cum s-a întâmplat și În Germania, pentru că și acolo a fost o asemenea soluție de mare coaliție între dreapta și stânga când nu s-a putut găsi altă soluție. Și România poate face aceste lucruri când avem nevoie, repet, mai mult decât oricând de stabilitate politică și de stabilitate economică.

Nu cred că adăugarea unei crize politice pe lângă criza economică, pe care o avem, ar rezolva mai mult decât ar încurca problema.

Părerea mea, deci, este că trebuie să stai cu picioarele în apă rece și să analizezi toate consecințele. Fiind o țară cu război la granițe avem nevoie de stabilitate politică, este clar. Mediul de afaceri are nevoie de predictibilitate pentru că, și aici e viziunea mea liberală și s-ar putea să nu placă celora de stânga, dar cred, alături de colegii mei din PNL, că prima dată trebuie să produci prosperitate și bogăție, și apoi împarți și ai grijă de celelalte lucruri. Dacă nu produci, împarți la infinit sărăcia și ajungi să te scufunzi. Aici eu cred că echilibrate cele două partide, respectându-și nucleul ideologic și nu certându-se excesiv, nu cu acuzații, ci cu rațiune și calm văzut care sunt măsurile necesare în acest moment pentru țară.

Din această perspectivă, văd trei lucruri: în primul rând nu omor motorul creșterii economice care produce prosperitatea. E, repet, viziunea liberală dar nu vine în contradicție cu viziunea social-democrată, care vrea să protejeze cetățeanul. Ori, cea mai bună formă de protejare a cetățeanului este locul de muncă bine plătit. Deci, haideți să dăm posibilitatea  prin ce facem să ne păstrăm și locul de muncă, și viziunea social-democrată și viziunea liberală de producere de prosperitate, să păstrăm locurile de muncă. Și asta înseamnă să nu pui taxe suplimentare pentru cei care produc și susțin locurile de muncă. Aceasta ar trebui să fie o regulă.

Aș mai spune încă două reguli fundamentale. Haideți să eliminăm risipa, de sus până jos! De la primul-ministru, până la ultima societate comercială sau ultima autoritate publică. Să eliminăm tot ce nu este necesar, le știm cu toții, le vedem că sunt. Dar, și aici, cu analiză, cu studiu de impact, adică să nu arunci copilul odată cu apa din covată! Și, atenție, eliminarea risipei este necesară, dar trebuie atenție să nu produci mai mult rău prin unele măsuri, decât bine.

Și al doilea lucru: elimini risipa și, fratele meu, diminuezi evaziunea fiscală. Nu e posibil ca în perioadă de criză economică, cum a fost în perioada 2009-2011, totuși să avem venituri în PIB de peste 30-31 la sută, și acum să cobori la 26, 27, 29 la sută. Avem câteva procente din PIB pe care astăzi am vrea să le punem pe fiscalitate suplimentară pe business, care se pot lua prin combaterea evaziunii fiscale. Ar trebui să înțeleagă toată lumea că de moarte și de taxe nu scapă nimeni într-o societate normală! Și atunci când ai o asemenea resursă de creștere prin eliminarea-diminuarea evaziunii fiscale... Acum avem mijloace mult mai moderne, avem digitalizare, nu ai putem spune că nu putem scana TIR-urile alea care trec prin vamă ca prin brânză cu tot felul de produse. Ai scanere, ai digitalizare, te poți conecta la serverele centrale să știi ce se fiscalizează în țara asta. Lucrează la combaterea evaziunii fiscale, utilizează toate instrumentele noii tehnologii ale digitalizării, așa cu au înțeles toți occidentalii: cu statul nu te pui cu taxele. Deci, înainte de a pune taxe noi, haideți să eliminăm risipa și să eliminăm risipa, și vă asigur că dacă aceste lucruri se fac, și sunt lucruri știute atât de liberali cât și de social-democrați, se protejează și locuri de muncă, dar se asigură și continuarea prosperității, și nu să se pună o fiscalitate suplimentară. Pentru asta, o spun din nou, trebuie să stăm echilibrați, nu să ne înjurăm la televizor, putem să avem păreri diferite, dar să luăm măsurile nu unul împotriva celuilalt, și unul să piardă și celălalt să câștige. Nu, trebuie să câștige România”, a declarat primarul Clujului, Emil Boc, la Napoca Live.

Vezi aici intervenția integrala a lui Emil Boc la Napoca Live