Primarul municipiului Cluj-Napoca a vorbit despre noile restricţii care ar putea intra în vigoare zilele acestea.
„Am încheiat discuția cu prefectul pentru că trebuie să vedem de când intră în vigoare aceste noi măsuri. Noi suntem în scenariul practic, 2, între 4 și 7 la mie. Nu a fost publicată încă în Monitorul Oficial hotărârea. După ce se publică în Monitorul Oficial trebuie să vedem cum arată intrarea în vigoare, imediat, de astăzi, din acest weekend sau se lasă la dispoziția Comitetelor pentru Situații de Urgență ca și până acum, pentru a putea fi informată.
La ora la care vorbim acum, hotărârea nu a fost publicată și sunt două scenarii: se publică și în hotărâre scrie că se aplică imediat după ce Comitetele Județene pentru Situații de Urgență stabilesc pentru fiecare localitate incidența și intră din momentul adoptării ei, adică de astăzi, sau să lase Comitetelor posibilitatea, așa cum a fost și până acum, să anunțe intrarea în vigoare la 24 de ore ca localitățile care se află în situațiile respective să fie informate”, a spus Emil Boc.
De asemenea, Emil Boc a mai spus că în prezent Cluj-Napoca se află în scenariul de weekend.
„Eu cred că va fi varianta 2, dar încă nu am suportul legal să spun asta, doar intuiția îmi spune că e firesc să existe 24 de ore pentru informarea fiecărei localități, să știe ce scenariu este. La Cluj astăzi suntem în scenariul de weekend, vineri, sâmbătă, duminică - programul magazinelor până la ora 18:00 și de la ora 20:00 acasă. Cam acesta este scenariul în care ne aflăm astăzi, dar vom vedea mai multe după publicarea în Monitorul Oficial și după instruirea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Îi invit pe clujeni să urmărească comunicările pe care le vom avea astăzi după ce va apărea hotărârea, pentru a afla dacă intră de astăzi sau de mâine. Oricum, bine ar fi să respectăm măsurile încă de acum pentru că ele fac doar să ajute orașul și țara”, a mai explicat Emil Boc.
Primarul municipiului Cluj-Napoca a precizat că se pare că noua formulă de calcul ne dezavantajează.
„Eu sper că nu vom trece de 7,5. Nu pot băga mâna în foc, dar sper că nu. Graficul de creștere a fost în această săptămână, ne așteptăm și la o plafonare a acestuia până la urmă, dar vom putea știi exact la începutul săptămânii viitoare. Formula nouă de calcul pare că ne dezavantajează. Dacă unul cu domiciliu în Huedin, declară că a fost în Cluj și s-a infectat aici, se pune aici pe rata de infectare. E nedrept. E dezavantajos pentru că mulți lucrează aici, dar nu au domiciliu aici”, a spus Emil Boc.