Emil Boc invitat la NapocaFM a menţionat că, demiterea Ministrului Sănătăţii nu trebuie să creeze o criză politică.
“În primul rând eu aș vrea să le spun "mulțumesc" atât domnului Voiculescu, cât și doamnei Secretar de Stat Andreea Moldovan. Oamenii aceștia în vremurile acestea grele și-au pus energia, puterea, știința și au făcut tot ce au putut, uneori le-a ieșit mai bine, uneori nu atât de bine, dar ca în viață., pentru ca sistemul de sănătate să rămână sub control. Și după o asemenea muncă care e multă, e mult stres, trebuie să le spui un mulțumesc. Remanierea și schimbarea fac parte din viața publică, din viața unui guvern și nu trebuie să fie privită altfel această acțiune.
Funcțiile acestea nu sunt pe viață și nu sunt date ca și consecința unor concursuri pentru premiul Nobel. Tu ai dat tot ce a fost cu putință, e firesc să lași loc la o altă echipă care să ducă mai departe, asta e viața politică. Pe mine m-a impresionat extrem de politicos reacția unui profesionist, a unui om care a spus, mulțumesc, mi-am făcut datorită, mă duc înapoi de unde am venit la spitalul din Brașov. Așa trebuie până la urmă, să înțelegi viața asta politică.
Nu trebuie să se transforme într-o tragedie națională și într-o criză politică.
În consecință nu văd un sfârșit de lume. Este o procedură firească democratică, în care Primul Ministru preia conducerea interimară a Ministerului Sănătății”, a declarat Emil Boc.
De asemenea, Boc a spus că această acţiune nu ar trebui să pună în pericol alianţa de guvernare.
“Eu spun că nu. Acum este firesc să apară o mică furtună politică. Cu tot respectul. USR nu s-a confruntat până acum cu acte de guvernare, nici cu experiența politică a remanierii, e firesc ca la prima remaniere guvernamentală într-un act de guvernare să apară anumite sensibilități. Dar haideți să stăm cu picioarele în apa rece, rațional, să vedem lucrurile care ne unesc. Nu putem transforma o criză sanitară, economică și politică. Așa e viață asta politică, nu poți să mulțumești pe toată lumea. Nu ai cum. Orice criză politică în momentul de față nu ar putea să aducă decât mai mult decese în România, trebuie să fim foarte raționali”, a declarat Boc la NapocaFM.