Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc invitat la NapocaFM a precizat că el îşi doreşte să deschidă Oserul, însă legislaţia nu i-a permis.
“Primarul vrea de 3 luni de zile să-l deschidă, dar legislaţia naţioală nu i-a permis. Acum o să adresez din nou hârtie la Direcţia de Sănătate Publică pentru că am înţeles că mâine se publică în Monitorul Oficial noile reglementari ale stării de alertă şi sper ca acolo să existe condiţiile de relaxare ale Oserului”, a declarat Emil Boc.
Primarul a mai spus că, Oserul este o componentă importantă pentru Cluj.
“Voi vedea răspunsul şi îl voi comunica public. Eu cred că şi Oserul în condiţii stabilite de lege trebuie să meargă mai departe, să îşi urmeze cursul. Oserul este o componentă importantă pentru o categorie extrem de mare şi de importantă de oamenii, care îşi duc viaţa, îşi asigură veniturile minime, asigură un circuit al bunurilor necesare în societatea românească şi nu poţi să ignori”, a mai precizat Emil Boc la NapocaFM.
Emisiunea integrală: https://www.facebook.com/240025582766345/videos/634655487935095